Deputat Simona Bucura-Oprescu: PSD este un model politic cu adevărat european

Sâmbătă, 8 martie, la Sala Palatului din Bucureşti s-a desfăşurat Reuniunea Femeilor Social-Democrate din întreaga ţară. „Primăvara Social Democrată” a fost un eveniment în cadrul căruia a fost lansat şi Manifestul European al Femeilor Social-Democrate din România, fiind prezentate şi candidatele PSD pentru Parlamentul European. 

La manifestare au participat premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, vicepremierii Liviu Dragnea (preşedinte executiv al PSD) şi Daniel Constantin (preşedinte al PC), precum şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. 

Peste 4.000 de femei social-democrate din toată ţara au făcut cunoştinţă cu candidatele PSD pentru alegerile europarlamentare din mai. Este vorba de europarlamentarele Corina Creţu, Daciana Sârbu, Viorica Dăncilă şi senatorul Ecaterina Andronescu.  

Organizaţia din Argeş, condusă de deputatul Simona Bucura Oprescu, vicepreşedinte al organizaţiei naţionale de femei a PSD, a fost compusă din 220 de membre, fiecare dintre acestea purtând obiecte de îmbrăcăminte tradiţională din judeţul Argeş. Grupul argeşean a putut fi, astfel, uşor de recunoscut la eveniment. „Am dorit, astfel, să arătăm respect şi că suntem mândre de originea noastră, de tradiţiile noastre. „Primăvara social democrată” este un eveniment aparte în peisajul politic românesc, demonstrând faptul că PSD preţuieşte şi promovează femeile nu doar la nivel declarativ, ci în mod concret. Este un model politic cu adevărat european”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu. 

În ceea ce priveşte Manifestul European al Femeilor Social – Democrate din România, documentul are 10 puncte care arată preocuparea PSD pentru ca românca din Uniunea Europeană să se bucure de protecţie, drepturi egale şi sprijin real. Manifestul European are în vedere crearea de locuri de muncă pentru femei, acces mai bun la educaţie, protecţie anti-discriminare, combaterea violenţei domestice, sprijin pentru femeia vârstnică, sprijin pentru femeile din agricultură şi mediul rural, sprijin pentru familie şi sănătatea copiilor, protecţie faţă de discriminarea pe bază de naţionalitate, sprijin pentru independenţa economică a femeii şi acces la conducere şi roluri de răspundere în economie şi politică. 

Nu au lipsit nici momentele artistice, pe parcursul zilei având loc şi un spectacol dedicat zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii. Amintim aici recitalurile maestrului Damian Drăghici, corului de copii Bam Bam şi al tenorului Vlad Miriţă şi al invitaţilor săi. 

 

Biroul de Presă al PSD

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…