Când se va scrie istoria presei vâlcene din secolul XXI, cotidianul „Viaţa Vâlcii” va fi consfinţit drept lider, iar directorul său, Petre Tănăsoaica, va primi un loc de frunte în clasamentul formatorilor de opinie.

Iată de ce, ştiind că nu voi ştirbi cu nimic nici prestigiul ziarului amintit, nici pe cel el mentorului său, îmi permit să am o altă opinie cu privire la o chestiune foarte dezbătută în spaţiul vâlcean.

Greşeşte sau nu preşedintele CJ Ion Cîlea când foloseşte, lângă semnătură, titlul de doctor în ştiinţe ?

Subliniez mai întâi, că greşesc, după opinia mea, cei care, vorbind despre Ion Cîlea, precizează, de fiecare dată, că avem de a face cu un dr. ing.

Aşa îi făceau şi lui Petre Groza slugile, îl pomeneau mereu cu vorbele Doctor Petre Groza. Nu că nu i-ar fi plăcut şi doctorului, dar şi mai mult le plăcea oportuniştilor.

Unii dintre comilitonii lui Cîlea sunt ridicoli în slugărnicia lor şi nu o dată i-am ironizat în emisiunile sau în articolele mele.

E însă la fel de ridicol Ion Cîlea ?

În ultima vreme, am tot cules informaţii cu privire la doctoratul său în ştiinţe agricole. Ştiu şi cum l-a început, ce experimente a făcut, cât a studiat.

Ion Cîlea este pasionat de agricultură aproape la aceeaşi intensitate la care Petre Tănăsoaica este pasionat de istoria artei.

Evident, pasionatul de agricultură nu va pricepe în veci damblaua de a vorbi despre tablouri, dar sunt sigur că un intelectual de rafinamentul lui Petre Tănăsoaica poate înţelege la orice oră nebunia de a vedea care sunt legile creşterii seminţei în pământ.

Agricultorul nu va şti aproape nimic despre sufletul artei, în vreme ce filosoful artei ştie de pildă că bobul de grâu când cade pe pământ de va dăinui singur va rămâne, iar de va muri multă roadă va da.

Acestea fiind spuse, înclin să nu fiu de acord cu Petre Tănăsoaica, cel care în editorialul său de sâmbătă îl trimite pe Ion Cîlea la John Steibeck şi îi recomandă să nu mai semneze cu titlul de doctor.

În materie de frumoasă nebunie pentru meserie, Cîlea şi Tănăsoica seamănă, fără să o recunoască, ori poate fără să o ştie.

Din acest punct de vedere, pentru amândoi:

Respect.