3, 5 % ? Anunţul lui Victor Ponta e un autodenunţ

Anunţul domnului Ponta pentru români a sunat astfel:

„Cel mai important lucru pentru un guvern e performanţa economica. Este o performanţă extraordinară a Romaniei – creştere de 3,5%, mult peste estimarea iniţială de 1,6%, mult peste convingerea noastră a celor care ne gândim că viata economică e cea mai mare provocare si mult peste media majoritaţii ţărilor europene”.

Acest anunţ a sunat ca un autodenunţ.

S-au scumpit alimentele, energia, gazele, urmează să se scumpească şi combustibilul, trăim din ce în ce mai prost. În plus, se închid mari obiective economice precum Oltchim, iar firmele private nu fac angajări. Toată lumea se plânge că nu sunt bani şi că economia merge prost.

Uneori, complicăm prea mult lucrurile, ca atunci când profesorul de literatură le explică elevilor „ce vrea să spună poetul”.

Un raţionament sănătos ar arăta că din moment ce PIB-ul creşte, iar nivelul de trai rămâne la fel ori scade, diferenţa există undeva.

Chiar există.

Unde ?

În conturile celor care continuă să fure.

Grosso modo, dacă PIB-ul a crescut cu 3,5 %, înseamnă că şi hoţia în România a crescut tot cu 3,5 % din moment ce percepţia cetăţenilor asupra nivelului de trai e proastă.

Avem, aşadar, un motiv de satisfacţie: suntem ţara cu cea mai mare creştere economică, de 3,5 %, în 2013.

Avem însă şi un motiv de revoltă: suntem ţara cu cea mai mare creştere a corupţiei, de 3,5 %, în 2013.

Iată de ce anunţul domnului Ponta e mai mult un autodenunţ al USL.

DNA va avea în continuare mult de lucru.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…