Accident pe Valea Oltului: o persoană rănită şi două maşini avariate

accident

O persoană a fost rănită uşor în urma unui accident ce a avut loc astăzi, 10 decembrie, pe Valea Oltului .

Accidentul s-a produs în jurul orei 08.00, când V. Maria de 36 ani, din or. Brezoi, care era la volanul unei maşini Peugeot, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă uşoară la dreapta şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford, condus de H. Ioan, din oraşul Blaj, jud. Alba.

Pe partea carosabilă era pietriş de pe versantul din stânga, iar conducătoarea auto a pătruns pe sensul opus pentru  a-l evita. 

Din accident a rezultat rănirea uşoara a conducătoarei auto, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul or. Brezoi, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism coloană lombosacrată. 

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Traficul s-a desfăşurat alternativ pentru aproximativ 2 ore. 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Având în vedere creşterea temperaturilor din ultima perioadă şi existenţa riscului de căderi de pietre şi zăpadă  pe DN 7-valea Oltului, recomandăm conducătorilor auto  care tranzitează această zonă să  conducă prudent, adaptând viteza de deplasare la condiţiile atmosferice şi păstrând o distanţă de siguranţă mai mare.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…

Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului
Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului

Sunt din ce în ce mai puțini. În Argeș, astăzi, mai trăiesc doar șase veterani și 320 de văduve de…

Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali
Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali

Astăzi la prânz, în zona pasajului Magnolia din Pitești, o tânără s-a prăbușit la pământ, în plină criză epileptică. Primele…

Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…
Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…

Un accident de muncă petrecut în comuna Mărăcineni, astăzi la prânz, s-a încheiat tragic. Un bărbat de 56 ani, din…

Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai
Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai

Primăria Municipiului Pitești informează că, în perioada 01–03 mai, piețele agroalimentare, Bazarul „Gheorghe Lazăr” și Târgul Săptămânal vor funcționa după…