Cum riscăm să avem, la propriu, un Parlament criminal

parlamentar tribuna

Prim-ministrul Victor Ponta a semnat o ordonanţă de urgenţă prin care se fac mai multe modificări la Codul de Procedură Penală. 

Însă OUG publicată în Monitorul Oficial vineri, 6 februarie, este semnificativ diferită de proiectul iniţial. Astfel, cele mai importante probleme ce trebuiau rezolvate la sugestia DNA şi DIICOT au dispărut de pe lista modificărilor.

 Practic, pentru articolele ce privesc procedura în cazuri grave de criminalitate sau terorism, precum şi cele privind interceptarea suspecţilor, Victor Ponta a pasat pisica Parlamentului, acolo unde există un puternic curent în favoarea infractorilor, arată Adevărul.

Conform noului Cod de Procedură Penală, interceptarea şi supravegherea tehnică se pot face abia după ce este începută urmărirea penală pentru o infracţiune deja săvârşită. Proiectul de ordonanţă prevedea că supravegherea tehnică se poate face şi când există indicii că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni, dar această prevedere nu a mai fost inclusă în textul adoptat de Guvern.   Practic, procurorii vor trebui să aştepte săvârşirea faptei pentru a putea începe urmărirea penală şi ulterior să ceară autorizarea interceptării telefonice. Cu alte cuvinte, chiar dacă au informaţii că se pregăteşte săvârşirea unor infracţiuni grave, cum ar fi cele de mare criminalitate sau de terorism, procurorii nu pot decât să aştepte ca fapta să fie comisă pentru a putea strânge probe.

Pentru a scăpa ei de interceptări, parlamentarii sunt în stare să ne lase pradă acţiunilor teroriste.

Abia când s-ar întâmpla acest lucru am înţelege că avem, la propriu, un Parlament criminal.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…