Atât de fraged, te-asemeni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea frunţii tale
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de jale,
De lacrimi şi de nenoroc.
O, vis ferice de iubire,
O, mire blând ca din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti !
























Lasă un răspuns