ISPRĂVILE LUI FRÂNCU (Episodul V)

emilian frincu

Cu ocazia şedinţei operative de luni dimineaţa, primarul Emilian Frâncu a apreciat eforturile depuse pentru deszăpezirea oraşului în ultima săptămână, mulţumind pentru operativitate tuturor structurilor implicate direct – Pieţe Prest, DADP, Apavil – sau care au oferit sprijin – Poliţia Locală, poliţia municipiului ori agenţi economici care au pus la dispoziţie echipamente şi utilaje – şi remarcând că, spre deosebire de primele zile de ninsoare, de data aceasta s-a putut observa şi o impostantă contribuţie civică din partea asociaţiilor de proprietari, a proprietarilor de spaţii comerciale, a unor filiale de partide politice şi, mai ales, din partea simplilor cetăţeni. Edilul-şef a propus menţinerea comandamentului de iarnă, sub conducerea DADP, pentru încă o săptămână, principalele activităţi urmând să fie dirijate spre încărcarea grămezilor de zapădă şi transportarea lor din oraş. Activitatea va fi repartizată pe cartiere între cei trei protagonişti principali – Pieţe Prest, DADP şi Apavil – iar raportarea se va face la fiecare două ore.

• • •

În contextul vicisitudinilor iernii, primarul Emilian Frâncu reiterează apelul către cetăţenii municipiului să respecte prevederile HCL nr. 50/2006 privind Normele de salubrizare ale Râmnicului. Conform acestora, cetăţenii, proprietarii de spaţii comerciale, dar şi instituţiile publice au obligaţia înlăturării zăpezii căzute de pe trotuarele din faţa locuinţelor sau sediilor lor, până la limita carosabilului, precum şi pe aceea de împrăştiere de material antiderapant pe aceleaşi zone. Este, de asemenea, interzisă aruncarea zăpezii astfel înlăturate pe carosabil. În acelaşi context, edilul-şef a cerut să se ia măsurile necesare pentru înlăturarea ţurţurilor formaţi la acoperişuri, proprietarii imobilelor – inclusiv asociţiile de proprietari – putând să apeleze le autospecialele ISU sau şi la DADP pentru sprijin. Până la rezolvarea situaţiei, municipalitatea sfătuieşte cetăţenii să aibă grijă în deplasările pedestre pe care le fac prin oraş şi să se ferească să treacă pe sub streaşinile unde s-au format ţurţuri.

• • •

Mai multe subiecte au fost abordate în şedinţa operativă de luni dimineaţa de la Primăria municipiului. Printre ele se numără analiza posibilelor poziţii pentru realizarea unui pasaj subteran sau pentru montarea unei pasarele pietonale în zona Copăcelu, reabilitarea staţiilor de autobuz ale SC ETA afectate de căderile de zăpadă sau de prăbuşirea unor copaci, finalizarea întocmirii PUZ Dovali sau demararea unor investiţii în contextul aprobării bugetului pe anul în curs. Cu aceeaşi ocazie, s-a mai luat la cunoştinţă de extinderea serviciilor ETA cu o cursă zilnică de microbuz Nord – Buda şi cu una de autobuz, duminica, către Feţeni, precum şi de un control venit de la APIA pe programul PEAD 2012 – 2013, care a constatat îndeplinirea, la standarde înalte de eficienţă şi civilizaţie, a distribuirii de alimente comunitare de către municipalitatea, prin intermediul Direcţiei de Protecţie Socială.

• • •

O serie de noutăţi în domeniul gestionării situaţiei câinilor fără stăpân sunt impuse de regulamentul aprobat de Consiliul Local Municipal la şedinţa din ultima zi a lunii ianuarie. Astfel perioada în care câinii capturaţi pe domeniul public pot fi adoptaţi de la Adăpostul de la Feţeni a fost extinsă la 21 de zile, Râmnciul fiind unul din puţinele oraşe care au luat această măsură, majoritatea preferând să păstreze câinii până la eutanasiere doar 14 zile – minimul impus de lege. A fost introdusă şi posibilitatea adopţiei la distanţă, care va funcţiona, pentru început, în câteva padocuri de la Feţeni, ea urmând să fie extinsă, până în luna martie, la un spaţiu din zona Râureni. În conformitate cu noile reglementări, o persoană care, din diverse motive nu poate deţine un câine la domiciliul propriu, poate adopta la distanţă un câine, care să fie crescut în adăpost, ”stăpânul” său plătind lunar o sumă care să acopere cheltuielile de întreţinere aferente. Tot conform noului regulament, amenda pentru abandonarea unui câine pe domeniul public este de 2.000 lei.

• • •

O serie de noi investitori vor deschide în următoarea perioadă unităţi economice în oraş, cu efecte benefice asupra ocupării forţei de muncă disponibile la nivel local. Astfel pe strada Bâlciului se propune deschiderea unei noi fabrici de mobilă, un comerciant va ocupa parterul rămas liber de la Complexul Comercial Winmarkt, iar un altul va iniţia o activitate comercială cu caracter de premieră naţională în spaţiul fostului Interex din Nordul municipiului, acestea adăugându-se fabricii Faurecia şi apropiatei deschideri a unui nou supermarket Kaufland pe strada Barajului. Primarul Emilian Frâncu a cerut ca să fie informat de toate intenţiile unor potenţiali investitori în oraş, astfel încât solicitările acestora să fie tratate cu maximă rapiditate şi solicitudine.

• • •

Vineri, 31 ianuarie, la ora 23.37, echipajul mobil al Poliţiei Locale aflat în patrulare în cartierul Nord a fost oprit de o femeie, la intersecţia străzilor Republicii şi Nicolae Titulescu, care a reclamat că din barul ”Elvis” din zonă se aud ţipete şi zgomotele puternice. Poliţiştii locali au descins imediat în unitatea respectivă, unde au constatat că 7 persoane erau angrenate într-un conflict generalizat, folosind ca arme de luptă inclusiv sticle sau elemente de mobilier. Poliţiştii au aplanat rapid conflictul şi şi-au alertat colegii de la Poliţia municipală, care au preluat cazul pentru investigare ulterioară pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugeri ale proprietăţii private.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…
Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…

Deputatul PSD de Vâlcea Eugen Neață îi răspunde cu o ironie mușcătoare Oanei Gheorghiu, viceprim-ministru, care i-a adresat o scrisoare…

Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…
Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…

Primarul de la Păușești Otăsău, Cătălin Avan, este un om care nu doar își trăiește condiția politică, ci gândește politic.…

Buican, du-te, ascunde-te !
Buican, du-te, ascunde-te !

Invitat la podcastul Bumerang al doamnei Magda Popescu, șeful liberalilor vâlceni Cristian Buican m-a șocat prin aspectul prăfuit și discursul…

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…