Indignarea m-a pus la pat.

Apoi, a venit demisia lui Stroe ca un scuipat pe morminte.

Am bolit fără să fiu bolnav, am lâncezit deşi aveam treabă, n-am putut scrie deşi îmi doream să o fac.

Am avut un delir care s-a repetat, se făcea că Aura Ion şi Adrian Iovan se gândesc în agonia lor că patria nu îi va lăsa să moară, că România îi va găsi la timp.

Se făcea că au murit nevenindu-le să creadă că ţara nu i-a salvat.

Apoi, a venit demisia lui Stroe ca un scuipat pe morminte.

Am pus lacrimile Aurei pe seama dezamăgirii că s-a născut într-o ţară care nu e în stare să-şi găsească soldaţii căzuţi pe teritoriul ei.

Totuşi, sper că nu a fost aşa, că nu la România se gândeau aceşti oameni în clipa morţii.

Ar fi fost o moarte în chinuri.

Apoi, a venit demisia lui Stroe ca un scuipat pe morminte.

Ah, să fi ştiut ei că pe timpul agoniei lor Ponta stătea la televizor, mai mult ca sigur l-ar fi blestemat. 

Bine că nu au ştiut asta.

Apoi, a venit demisia lui Stroe ca un scuipat pe morminte.

Pe Adrian Iovan l-am simţit că a fost liberal. Pe Aura Ion am simţit-o ca fiind pesedistă.

Poate au fost fani Antena 3, poate au crezut în cel mai cinstit guvern, poate au aşteptat să dispară Băse.

Ce coşmar !

Apoi, a venit demisia lui Stroe ca un scuipat pe morminte.