Dacă ar lua cineva o picătură din gândirea lui Victor Ponta şi ar privi-o la microscop, ar observa că e mai plină de bacterii decât fecalele.

În cazul acestui om, afirmaţia că are o gândire de rahat nu mai e o figură de stil.

Iată o mostră:

„Singurul lucru care mi s-ar părea într-adevăr reprobabil ar fi să facă cineva o cerere să desfiinţăm Biserica, cu ea ne-am născut de 2.000 de ani. Restul… Primim propuneri să înfiinţăm, să desfiinţăm Parlamentul, sau Guvernul, sau televiziunile…”

Era vorba despre cererea de desfiinţare a DNA exprimată de Nicuşor Constantinescu şi alţi cercetaţi penal pentru corupţie.

Privită de la distanţă, această declaraţie pare curată, dar dacă te apropii, simţi că duhneşte a Ponta.

Nu are rost să faci o analiză logică pe afirmaţiile premierului şi recunosc că nici nu ar fi uşor. Ar fi nevoie de talentul pe care l-a avut Claude Levi-Staruss când a scris „Gândirea sălbatică”.

E suficient să ne folosit doar de simţul olfactil.

Gândirea lui Ponta pute.