Îmi încep noua zi de muncă la ziar cu un sentiment deplorabil de om înfrânt.

Scriu de 24 de ani despre hoţii respactabili ai României, iar ei continuă să fure liniştiţi, dând un fel de tribut nu mai mare de 1 la 1000 justiţiei.

Aşadar, 999 de hoţi îşi mănâncă netulburaţi averea furată , iar urmaşii urmaşilor urmaşilor lor vor fi şi ei bogaţi.

Dacă doar 1 din 1000 ajung după gratii, de ce atâta nebunie în Parlament, de ce trebuie să se alerteze Europa, iar ziarele străine să scrie că ţara se bazează pe „banditism de stat” ?

Răspunsul e nefiresc de simplu: fiindcă nu se ştie niciodată care va fi acel 1 din 1000.

Iar acum s-a întâmplat ca pe acel 1 să îl cheme ba Năstase, ba Voiculescu, ba Dragnea, ba Fenechiu, ba Nicolescu.

Ghinion, dar nu ghinionul lor, ci al nostru. Fiindcă aceste întâmplări vor genera legi care să anuleze şi procentul de 1 la 1000.

Pe viitor, vor plăti pentru hoţiile lor 0 hoţi.

Ştiţi cum mă privesc hoţii ăştia când ne întâlnim, cu diverse ocazii ? Cu milă ! Parcă mi-ar spune, cinstit:

-Nu puteţi să scrieţi voi cât putem să furăm noi.