În perioada 18-19 noiembrie a avut loc o evaluare la nivel naţional a tuturor Serviciilor Teritoriale Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în urma căreia judeţul Arges s-a clasat în primele 4 locuri pe ţară, după Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Totodată, o situaţie pentru perioada ianuarie- septembrie a acestui an arată că s-au eliberat aproape 16000 de permise de conducere, 16300 de certificate de înmatriculare şi au fost susţinute aproape 18000 de examene teoretice.
Adică un număr de 3464 de operatiuni/angajat al serviciului din Argeş, cu mult peste media pe ţară (2850 /lucrător).
Pentru toate aceste motive, 6 poliţişti din cadrul acestui serviciu vor primi atestare de examinator auto în anul 2014, în contextul în care, la nivel naţional, numărul total al ofiţerilor participanţi la această procedură de atestare este de 32.
Prefectul Argeşului, Cristian Soare, a comentat: „Din punctul meu de vedere acesta este un lucru extrem de benefic pentru întreaga activitate de la nivelul serviciului, mai ales că în acest moment sunt doar 4 examinatori auto în Argeş. Ei asigură susţinerea probelor şi în Curtea de Argeş şi în Câmpulung. Pentru că se suplimentează numărul examinatorilor auto cu cei 6 ofiţeri, sunt sigur că perioada dintre susţinerea examenului teoretic şi a celui practic se va scurta de la aproximativ o lună, aşa cum este în prezent, la maxim o săptămână”.

























Lasă un răspuns