Prefectul judeţului Vâlcea, MIRCEA NADOLU, a readus în atenţia domnului Victor Ponta – Primul ministru al României, doamnei Maria Grapini – Ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, domnului Liviu Voinea – Ministru delegat pentru Buget, situaţia proiectului de investiţii “Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa – judeţul Vâlcea”
Acest proiect este derulat începând cu anul 2010 de către Consiliul Local Voineasa în calitate de beneficiar, este cuprins în lista cu programele şi proiectele de investiţii în turism, finanţate potrivit prevederilor H.G. nr.120/2010, modificată prin H.G. nr. 1220/2011 şi presupune construirea a 7 pârtii de schi în lungime totală de 10 km şi a unei infrastructuri specifice de administrare şi operaţionalizare (clădiri administrative, drumuri de acces, reţea de utilităţi, instalaţii de transport pe cablu etc).
Conform contractului de lucrări nr. 6038/17.12.2010, valoarea contractată pentru lucrările de proiectare şi execuţie a fost de 146.830.263 lei, inclusiv TVA.
În prezent, stadiul fizic al lucrărilor executate este de 92%, valoarea facturilor emise de constructor este de 128.512.393 lei (inclusiv TVA), din care a fost achitată suma de 94.509.559 lei (inclusiv TVA), rezultând o sumă restantă facturată la plată de 34.002.834 lei (inclusiv TVA), reprezentând lucrări executate de către constructor şi nedecontate.
În anul curent, Primăria comunei Voineasa a efectuat, din bugetul local, plăţi restante către constructor în sumă de 100.000 de lei conform O.P. nr. 349/10.07.2013 şi O.P. nr. 516/03.10.2013, însă cu toate eforturile depuse de autoritatea locală, valoarea sumei restante depăşeşte orice posibilitate de efectuare a plăţilor din bugetul local, fapt ce impune identificarea unor soluţii de finanţare cu sprijinul autorităţilor centrale implicate.
În intervenţia sa, Prefectul Judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, a susţinut acest lucru, având în vedere că, prin Hotărârea civilă nr. 5371/24.09.2013, pronunţată de către Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr.5011/90/2013, Comuna Voineasa a fost obligată la plata sumei de 34.701.804,34 lei (suma de 34.102.834,27 lei reprezintă contravaloarea lucrărilor executate şi nedecontate constructorului S.C. ACOMIN S.A. Deva la data 31.12.2012, iar suma de 594.970,07 lei reprezintă penalităţi de întârziere).
În condiţiile în care posibilităţile financiare ale comunei Voineasa de a continua şi de a finaliza această investiţie cu resurse proprii sunt practic inexistente, această unitate administrativ-teritorială riscând să intre în insolvenţă în situaţia neachitării sumelor restante către constructor, este absolut necesară identificarea unor soluţii pentru susţinerea financiară a beneficiarului (Consiliul Local Voineasa) în vederea finalizării acestui obiectiv major de investiţii, cu impact economico-social la nivel naţional.
























Lasă un răspuns