HAI, ROMÂNIA…SĂ TE VÂND (Patrie, națiune eroism VERSUS zaruri, pot, ruletă)

hai romania

Pentru a avea șanse cât mai mari într-un meci al echipei naționale de fotbal, trebuie ca atmosfera creată în jurul fotbaliștilor să le inspire acestora patriotism și dăruire pentru popor.

Vi-l închipuiți pe Pițurcă pronunțând cuvintele: patrie, națiune, eroism ? Nici vorbă ! Fotbaliștii și-ar da imediat seama că e cacialma. Lui Nea Piți îi șade bine când pronunță „concepte” precum: zaruri, pot, ruletă.

Fotbaliștii români nu pot ajunge la starea sublimei dăruiri patriotice atâta timp cât prin preajmă mișună indivizi precum Ponta, Dragnea, Zgonea sau Ghiță Asesoft.

Când ne vindem pe nimic la Chevron sau RMGC, nu putem cere sacrificiu de la băieții care joacă fotbal. Adică, cum ? Miniștri hoți și trădători, iar fotbaliștii plini de spirit de sacrificiu ? Nu vedeți că nu prea merge ?

Între miile de suporteri îmbătați de mândrie națională și băieții din teren se interpun acești penali, în frunte cu Pițurcă.

Când premierul își plagiază doctoratul, cum să-i ceri unui fotbalist să-și de viața pe teren ? “Plagiază” și el un pic în fața porții.

Influențele morale nocive se transmit în vestiar și ucid spiritul de sacrificiu. Iar fără sacrificiu, nimic nu se obține la acest nivel.

Pe scurt, degeaba urlăm noi înnebuniți HAI ROMÂNIA, câtă vreme niște nemernici știu să spună liniștiți:

HAI, ROMÂNIA…SĂ TE VÂND !

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…