De câteva zile și nopți îmi vâjie prin cap un fragment dintr-un interviu luat de un coleg senatorului argeșean Iani Popa.
Știu fragmentul de pe rost, îl pot recita. Iată:
ZIARIST: USL a mințit cu nerușinare. Cu nerușinare, domnule senator Ion Popa! Când era în opoziție, s-a opus vehement exploatării gazelor de șist și proiectului Roșia Montană. Ba chiar a dat jos un guvern, Guvernul Ungureanu, cu o moțiune de cenzură împotriva exploatării gazelor de șist. Acum, la guvernare fiind, USL susține ambele proiecte! Este adevărat, PNL nu sprijină actuala formă a proiectului de la Roșia Montană, dar o fac PSD și premierul Victor Ponta. De ce această schimbare?
SENATOR: Schimbarea vine în primul rând din faptul că atunci când avea acel mesaj USL era în opoziție, iar acum este la guvernare.
ZIARIST:Bun răspuns!
SENATOR: Asta ca o glumă, evident!
Mă obdesează răspunsul asta cu gluma.
Mă înnebunește faptul că ăștia iau totul în serios când e vorba de viața lor și în glumă când e vorba de viața celor pe care îi conduc.
Boier senatorul Iani Popa glumește cu supușii.
Iar supușii strâng din dinți și le vine să plângă de neputință.

























Lasă un răspuns