Menu

Cadavrul unui bărbat recuperat din Olt, la Călimănești

f_350_200_16777215_00_images__2017_03martie_Cadavru_recuperat.jpg

 

 

 

 

 

 

În urmă cu puțin timp, în râul Olt, în amontele barajului Călimănești, a fost observat un cadavru plutind.

Este vorba despre trupul unui bărbat, în stare avansată de putrefacție.

A intervenit ISU, cu o barcă, pentru recuperare.

”Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani, urmând să se stabilească identitatea acestuia.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, care a declarat decesul persoanei în cauză, ulterior aceasta fiind transportată la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, transmite biroul de presă al IPJ Vâlcea.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN