Menu

A fost găsit spânzurat chiar într-o zi în care ar fi putut să-și sărbătorească onomastica. Avea numai 39 de ani

f_350_200_16777215_00_images_Notar-Stoian-condoleane.jpg

 

 

 

 

 

 

Aseară, în jurul orei 18.30, un bărbat din Rm. Vâlcea a sesizat Poliția cu privire la faptul că fratele său - notarul Iulian Stoian - care locuia singur, nu mai răspunde la telefon de câteva zile. 

În scurt timp, din nefericire, cele mai negre gânduri ale familiei s-au adeverit: bărbatul a fost găsit, spânzurat, în apartamentul său. Avea numai 39 de ani.

Iulian Stoian se confruntase, în trecut, cu niște probleme personale, dar își repusese viața pe o traiectorie bună. Intrase, însă, într-o depresie, de-o vreme, care s-ar fi instalat, încetul cu încetul.

Coincidență sau nu, a fost găsit într-o zi în care ar fi putut să-și sărbătorească onomastica - Sf. Mucenic Iulian din Tars.

Dumnezeu să-l odihnească, iar familiei sale să-i dea  putere să treacă peste această grea încercare. 

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN