Menu

Impozitele la Primăria Rm. Vâlcea. Modificări, reduceri și scutiri

f_350_200_16777215_00_images_banner1_gutau_mesaj_2020_1.jpg

 

 

 

 

 

 

11 ianuarie 2021

Luni, 11 ianuarie, a început încasarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021. Iată care sunt cele mai importante modificări

În urma finalizării înainte de termen a procedurilor tehnice legate de baza de date aferentă impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021, Direcţia Economico-Financiară din cadrul Primăriei municipiului a demarat luni, 11 ianuarie, încasarea obligaţiilor ce revin bugetului local pentru anul în curs. Contribuabilii din municipiu au la dispoziţie cinci puncte de încasare, respectiv sediul Direcţiei Economico-Financiare de la Arenele ”Traian”, sediul administrativ din strada General Magheru nr. 25, casieria de la Stadionul Municipal, sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de lângă Piaţa Centrală şi sediul Direcţiei de Dezvoltare Locală din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 15; totodată, obligaţiile către bugetul local pot fi achitate şi on-line, prin intermediul site-urilor taxermvl.ro sau ghişeul.ro.

Cotele de calcul ale impozitelor şi taxelor locale rămân neschimbate faţă de anul trecut şi se indexează doar cu indicele inflaţiei

Impozitele şi taxele locale pentru anul 2021 au fost aprobate prin HCL nr. 280/20 din 21 decembrie 2020, cotele de calcul fiind cele de la nivelul anului 2020, aplicându-se, în conformitate cu art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, doar o indexare cu indicele de inflaţie de 3,8% a unora dintre acestea.

Spre exemplificare, această indexare impusă de lege înseamnă o creştere de aproximativ 8 lei la impozitul pentru un apartament cu două camere, cu 11 lei la un apartament cu trei camere sau cu 28 lei la o casă de 240 mp, o majorare cu 3 bani/mp a impozitului/taxei pe terenul intravilan pentru construcţii şi cu 3 lei/ha pentru terenurile din extravilan sau o creştere cu 8, 10 sau 39 lei pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de 1600 cmc, 2000 cmc, respectiv 2500 cmc.

Scutiri şi reduceri la plata impozitului

Totodată, la nivelul anului 2021 apar o serie de alte modificări şi noutăţi.

Astfel, sunt scutite de plata impozitului/taxei clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie. Aceeaşi scutire se aplică, dar cu data 1 iulie 2021, şi clădirilor caselor de cultură ale sindicatelor, aflate în proprietatea/administrarea organizaţiilor sindicale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau de agrement.

Impozitul datorat de către persoanele juridice pentru clădirile rezidenţiale sau nerezidenţiale se reduce cu 25%.

Impozitul pe clădirile şi terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie.

Modul de calcul al impozitului pe clădirile persoanelor fizice

În cazul persoanelor fizice, pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea acestora, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote 0,5%, asupra valorii care poate fi valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă sau valoarea care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.

În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457 din Codul Fiscal.

În vederea stabilirii impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, potrivit art. 459 din Codul Fiscal pentru anul 2021 contribuabilii care la data de 31 decembrie 2020 au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună o declaraţie pe propria răspundere, până la data de 15 martie 2021 inclusiv, privind suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Fac excepţie persoanele fizice ale căror suprafeţe folosite în scop nerezidenţial au fost declarate la organul fiscal până la data 31 decembrie 2020.

Se păstrează bonificaţia de 10% pentru plata integrală a obligaţiilor până la 31 martie

Ca şi în anii anteriori, HCL nr. 280/20/2020 stipulează că pentru plata până la data de 31 martie a.c. a tuturor obligaţiilor datorate pentru întregul an de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, se acordă o bonificaţie de 10%.

Biroul de Presă

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK