Menu

Ce se întâmplă în grupul PNL – USR din Consiliul local Rm. Vâlcea

f_350_200_16777215_00_images_banner1_pirvulescu_cl_1.jpg

 

 

 

 

 

Toată lumea a remarcat un aspect interesant: cu toate că majoritatea consilierilor din grupul PNL – USR din Consiliul Local Rm. Vâlcea sunt oameni normali, grupul este anormal de agresiv și negativist.

Desigur, putem specula jurnalistic și chiar facem acest lucru de la o vreme, atât noi, cât și alți colegi din presă, dar mai utilă cred că ar fi o explicație științifică.

Pentru această, trebuie să acceptăm că există o psihologie a relațiilor de grup, iar apoi să cunoaștem teoriile cu privre la psihosociologia grupurilor mici.

Didier Anzieu susține într-un articol din ”Revue de Psychanalise”, că orice grup, mici sau mare, tinde să selecteze lideri gen ”comerciant de iluzii”. Excelentă sintagmă pentru a-l defini pe Virgil Pîrvulescu.

”Datorită naturii regresiei care are loc în grupuri, procesele de grup reprezintă o amenințare a identității personale a membrilor, o amenințare care este legată de tendința de agresivitate primitivă cu caracteristici predominant pregenitale activate în situații de grup. Aceste procese, în particular activarea agresiunii primitive, sunt periculoase pentru supraviețuirea individului în grup, precum și în cazul oricărei sarcini pe care grupul trebuie să o îndeplinească”, explică Lucian Pricop.

Închei cu o observație a lui Freud, care spune, în ”Psihologia colectivă și analiza eului”:

”Așa cum omul primitiv supraviețuieșet virtual în fiecare individ, tot așa orice mulțime umană este capabilă să reconstituie hoarda primitivă”.

Cum devine grupul auto-intitulat ”Alianța pentru Rm. Vâlcea” o hoardă primitivă ? Simplu, prin specularea de către Virgil Pîrvulescu a tot ce e mai rău în oameni.

Vai de oraș că a ajuns să fie controlat de o ”hoardă primitivă”.

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK