Menu

Catastrofă pentru Rm. Vâlcea. Primăria, obligată să se desprindă de Consiliul Local

f_350_200_16777215_00_images_banner1_gutaU_STANDARD.jpg

 

 

 

 

 

 

Luni, ședința Consiliului Local Rm. Vâlcea nu s-a putut desfășura deoarece PNL și USR – PLUS s-au retras de la lucrări înainte de a începe.

Nu este nicio surpriză, cel puțin pentru subsemnatul, deoarece am presupus și am scris în articolele semnate de mine că alianța PNL – USR – PLUS, frustrată de faptul că nu a putut câștiga alegerile pentru funcția de primar al municipiului, nu va face altceva decât să boicoteze activitatea Primăriei.

Într-un comunicat, USR – PLUS își motivează boicotul prin faptul că primarul nu a citit cu glas tare ordinea de zi a ședinței, ignorând faptul că aceasta era publicată pe site și distribuită fiecărui consilier. Un pretext absurd, așadar, pentru a arăta că acest Consiliu Local deține controlul și are liberul arbitru a a lua ce decizii dorește.

Inclusiv decizii stupide.

În această situație, primarul Mircia Gutău a dat un comunicat în care, pentru prima oară în istoria Râmnicului, sugerează că Primăria se desprinde de Consiliul local, urmând să continue să lucreze pentru cetățeni, în limita prerogativelor.

”Îi asigur pe râmniceni că, atât cât îmi vor permite prerogativele de Primar, Primăria municipiului – spre deosebire de Consiliul Local – va fi în continuare alături de ei, mai ales în aceste momente dificile prin care trecem, și va face toate demersurile pentru ca activitatea administrației municipale să se deruleze cât mai aproape de normal”, spune Mircia Gutău.

Orgoliul tripletei nocive Buican – Pîrvulescu – Gheorghiu naște monștri.

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK