Menu

Câtă responsabilitate, atâta succes. Despre lista PSD Vâlcea

f_350_200_16777215_00_images_parlamentari_psd_valcea.jpg

 

 

 

 

 

 

Aş vrea să spun câteva cuvinte cu privire la noua listă de candidaţi la alegerile parlamentare pe care o va prezenta PSD Vâlcea.

Insist pe PSD deoarece în Vâlcea nu cred că USR – PLUS va avea reprezentanţi în Parlament, iar PNL are năravuri grele şi oricine va fi plasat pe listă sub Cristian Buican devine dubios din principiu.

Echipa parlamentară a PSD Vâlcea care îşi încheie mandatul este prima care a contat în ultimii 30 de ani.

Spun acest lucru întrucât toţi parlamentarii din trecut s-au evidenţiat prin lobby la guvern în vederea ”aducerii” de bani pentru diferite obiective punctuale. Se ajunsese la impresia bizară că un deputat sau un senator cară în geantă de la București miliarde de lei pentru Vâlcea. Desigur, există instituția amendamentului la Legea Bugetului, dar aici vorbesc despre o haiduceală jenantă pe care, din fericire, DNA a stopat-o. A fost printre puținele lucruri bune făcute de DNA, fiindcă unii parlamentari pretindeau cotă din ceea ce aduceau ”acasă”. La un moment dat, unui senator, poate Frâncu, poate altcineva, i se dusese buhul că află ”pe surse” ce bani distribuie ministerele la Vâlcea și anunța anticipat că îi va ”aduce” el.

Se mai joacă, precum în toate democrațiile, un joc al sprijinului acordat de parlamentari primarilor, pe lângă guvern și alte instituții. În limite rezonabile, amabilitatea și implicarea pot fi un criteriu de performanță.

Dincolo de asta, remarc faptul că echipa încă în funcție a parlamentarilor social – democrați de Vâlcea s-a ocupat cu ceea ce e firesc să se ocupe, anume cu legislația și cu declarațiile politice. La primul capitol s-a remarcat Eugen Neață, la cel de al doilea, Daniela Oteșanu. De reținut că Bogdan Matei a fost ministrul Sporturilor și eu cel puțin nu îmi mai aduc aminte să fi fost vreun politician al PSD Vâlcea ministru. Matei a luat câteva decizii bune care din păcate nu au fost suficient explicate. Ovidiu Popa a fost în comisia juridică a Camerei și, din auzite, se pare că a fost destul de curajos. Elegant, Vasile Cocoș a acompaniat toate bunele demersuri ale acestei echipe, fiind un fel de decan al ei.

Să remarc faptul că imaginea proastă a Parlamentului s-a răsfrânt și asupra parlamentarilor vâlceni, în principiu, nemeritat. Poate despre imaginea proastă a parlamentarilor discutăm altădată, personal cred că a fost indusă prin manipulare pentru ca deciziile să poată fi luate în grup restrâns. Uitați-vă, de pildă, la actualul conflict între Parlament și Guvern cu privire la vânzarea unor obiective economice strategice. Parlamentul le apără deschis, Orban vrea să găsească rute ocolitoare pentru a vinde ce trebuie cui trebuie. În fine, alta este tema acestui articol.

Se spune că echipa câștigătoare nu se schimbă, iar grupul parlamentar despre care vorbesc este unul câștigător. Pe de altă parte, întotdeauna cineva poate fi depășit ca performanță, în orice domeniu, nimeni nu este de neînlocuit și ar fi absurd să păstrezi echipa o mie de ani.  În cazul nostru concret, directorul Romsilva, George Mihailescu, înscris pentru o candidatură la Senat, așadar un new entry, se poate dovedi extrem de performant.

Pentru a scurta discuția, precizez că analiza listei ce se va stabili duminică trebuie, a posteriori, făcută post pe post.

Vreau să iau un exemplu. Din punctul meu de vedere, Eugen Neață ar trebui să fie locul 1. Repet, este punctul meu de vedere. Dacă nu va fi în această poziție sau nu va fi deloc pe o poziție eligibilă, riscurile și le asumă cel care îl înlocuiește plus președintele Constantin Rădulescu. Poate fi, zic la întâmplare, Gigi Matei mai tare decât Eugen Neață ? În principiu, da, dar și dacă s-ar dovedi contrariul, analiza ar fi dură și dezamăgirea pe măsură.

L-am luat drept exemplu pe Neață, dar la fel putem discuta și despre Daniela Oteșanu. Când alții dormeau pe cuptor, ea și-a ridicat lumea în cap apărând PSD pe Facebook într-un mare fel care, dacă ar fi fost urmat de toți activiștii partidului, alta ar fi fost acum situația.

(În paranteză vă spun că tocmai susținerea anumitor idei cu caracter naționalist și militant de către unii parlamentari vâlceni mă pune în gardă să urmăresc dacă se dorește o epurare în numele europenismului deșănțat, al globalismului și al folosirii justiției în lupta politică sub numele de anticorupție. Neață și Oteșanu au fluierat în biserică, spre cinstea lor).

Ca model general de analiză, vreau să spun, revenind la firul discuției, că oricine va lua locul cuiva din actuala echipă va trebui să își asume riscul comparației, iar eu sunt total pregătit pentru patru ani de comparații.

Niciun contract de publicitate nu va mai avea doar un sigur sens. Pot cere și eu, prin contract, activitate parlamentară de înalt nivel și chiar așa voi face dacă se va mai pune problema micilor contracte de imagine cu viitorii parlamentari ai acestui partid. Dar poate nu se va mai pune, ar fi mai bine.

Cu o expresie nefericită, vineri, Marcel Ciolacu le cerea parmentarilor săi să nu se mai agațe de liste ”ca pisica de burlan”. Nu voi uita ușor această imagine care se poate translata ușor spre viitorii parlamentari. El însuși, Ciolacu, poate fi văzut ca un cotoi în călduri reci, ca să zic așa, agățat de cine știe ce burlan, de la Pădure sau de la Cotroceni.

Jocurile de culise în cadrul cărora relevanță are punctul de vedere al președintelui Rădulescu, ceea ce este firesc, lobby-ul pe care fiecare a fost liber să îl facă, aranjamentele din ziua votului și chiar înțelepciunea primarilor,a președinților, a celorlalți vor scoate, duminică seara, o listă oarecare. Lista aceasta va fi o poliță în alb pe care PSD Vâlcea și-o semnează singur.

Câtă responsabilitate, atâta succes pe viitor.

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK