Menu

Nebunie ! Pîrvulescu vrea să îl înlăture pe Mircia Gutău prin referendum

f_350_200_16777215_00_images_banner1_pirvulescu_virgil_portret_1.jpg

 

 

 

 

 

 

Era de aşteptat ca agresivul Virgil Pîrvulescu să îşi contiunue discursul narcisist şi histrionic chiar şi după pierderea alegerilor.

Pentru cei care ştiu poker, afirm că Pîrvulescu joacă la cacialma, adică nu are cărţi dar măreşte potul pentru a da impresia că ţine în mână o chintă roială.

Pentru cei care ştiu psihologie, voi spune că acest om trăieşte o puternică disonanţă cognitivă. În capul său rămâne ideea că a câştigat alegerile, în vreme ce realitatea arată că le-a pierdut. În vreme ce un om echilibrat ar fi renunţat la idee în favoarea realităţii, el renunţă la realitate în favoarea ideii. Grea şi chinuitoare situaţie.

Nu analiza acestui Pîrvulescu ne interesează însă acum, ci consecinţele structurii sale psihice asupra dezvoltării oraşului Rm. Vâlcea.

O spun clar, ca să ştie lumea la ce să se aştepte, că vor fi consecinţe dezastruoase.

Cât timp Pîrvulescu va rămâne viceprimar, călărind o majoritate de conjunctură, Râmnicul va avea bugetul întârziat, banii orientaţi pentru cai verzi pe pereţi, tot ce se poate dărâma va fi dărâmat, ce poate fi blocat va fi blocat.

L-am urmărit pe acest om în emisiunea dnei Magda Popescu de la A3 Vâlcea. Laitmotivul a fost că el va fi ”viceprimar cu atribuții de primar”, funcție care nu se regăsește în noul Cod Administrativ, unde viceprimarul este denumit ca fiind ”înlocuitor de drept al primarului” (Art. 152).

Folosind această sintagmă, Pîrvulescu umblă la conotații și vrea să împuște mai mulți iepuri dintr-o dată. Sugerează echipei că nu a pierdut, ci a câștigat, fiindcă  ar fi mai tare decât Mircia Gutău deoarece are și majoritate în CL, are și ”tribuții de primar”. Le spune, subliminal, sponsorilor că merită să îl susțină în continuare. Aruncă pe piață ideea că Mircia Gutău nu va mai fi primar.

Același Art. 152 spune: „Viceprimarul este subordonatul primarului”, dar Pîrvulescu trece lejer peste asta.

În emisiune, ameninţările au curs permanent, unele chiar pe faţă, Pîrvulescu anunţând că prin decizia CL nu vor mai fi plătiţi constructorii care execută în această perioadă lucrări.

Ideea este că omul se vede ca făcând parte şi din legislativul şi din executivul Primăriei, adică numărul 1 în Rm. Vâlcea, chiar dacă electoratul a optat pentru Gutău.

În istorie s-au mai văzut asemenea personaje şi tipologia este descrisă de Brecht în piesa sa ”Ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprită”.

Îl putem opri însă pe Pîrvulescu să distrugă Râmnicul. Mai întâi, trebuie, mai mult ca niciodată, să fie supravegheat de presa de bună credință care să semneleze semnificația fiecărui vot în CL. Populația trebuie să știe, în amănunt, cum procedează Pîrvulescu pentru a bloca orașul.

Articolele 144 și 145 din Condul Administrativ vorbesc despre Referendumul local. Opinia mea este că aici se va ajunge, așa vrea să procedeze Pîrvulescu. Cu 25 % din cei înscriși pe liste semnatari ai cererii de referendum și cu un prefect de partea lui, Pîrvulescu va dori să îl înlăture pe Mircia Gutău prin Referendum.

Mai întâi, are nevoie să blocheze Primăria. Apoi, își va pune mașina de calomnii în funcțiune, într-un stil pe care îl știm deja.

Acesta este planul, dar îl anunț pe pucist că presa adevărată îi va strica scenariile și dacă persistă în demersurile sale diabolice putem avea alt referendum, știe el care.

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK