Menu

Ignorând ordinul de protecție, a intrat peste soție și copii, în curte, cu scandal. A ajuns în arestul Poliției

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Gratii-arest.jpg

 

 

 

 

Ieri, polițiștii vâlceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din Sălătrucel.

În cursul lunii martie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie de 36 de ani, din comuna Sălătrucel, cu privire la faptul că soțul ei este sub influența băuturilor alcoolice și este violent.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constat că cele sesizate se confirmă și au întocmit, pe numele bărbatului, un dosar penal pentru violență în familie și amenințare. Totodată, polițiștii au emis și un ordin de protecției provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, bărbatul fiind evacuat din locuința comună și obligat să păstreze o distanță de 100 de m. Ulterior, ordinul de protecție a fost prelungit de Judecătoria Brezoi pentru 6 luni de zile.

Cei doi soți au împreună 6 copii, dintre care 5 sunt încă minori. Se pare că în familia lor scandalurile de acest gen au avut loc destul de des, de-a lungul timpului. În urmă cu un an, femeia a mai cerut un ordin de protecție împotriva bărbatului violent, însă, odată ajuns dosarul în instanță, l-a iertat și a renunțat la judecată.

Ieri, aflați în serviciul de patrulare, polițiștii l-au observat pe soțul agresiv în curtea locuinței comune, amenințându-și soția. Drept urmare, pentru nerespectarea ordinului de protecție, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecției și amenințare.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi în vederea dispunerii de măsuri legale.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK