Menu

Comunicat. Vâlcea a devenit vicelider în lupta cu coronavirusul

f_350_200_16777215_00_images_banner1_radulescu_gutau_ponoran_1.jpg

 

 

 

 

 

 

Un comunicat primit de la Prefectura Vâlcea arată că judeţul este pe locul al doilea în lupta cu coronavirusul, cu doar 27 de infectaţi, după Brăila, cu 19.

Aşa cum am mai spus, acest lucru se datorează în primul rând vâlcenilor şi apoi liderilor care gestionează situaţia, respectiv preşedintele Rădulescu, primarul Gutău şi doctorul Ponoran.

În comunicatul primit se mai arată:

„De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până la încheierea stării de urgență instituite pe teritoriul României, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.304 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 238 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
O dată cu instituirea stării de alertă, pentru persoanele care vin în România din străinătate, măsura izolării/carantinării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura menționată sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispoziție de autorități.
Persoanele care nu respectă măsurile de izolare/carantină la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe această perioadă.
Persoanele aflate în carantină instituționalizată la această dată, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în
afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în
întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul
unui membru de familie;
h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
i) deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer
liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de
întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.
Până astăzi, 15 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.437 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.370 au fost declarate vindecate și externate.”

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK