Menu

Băi, vâlceni, aveţi prefect, nu sunteţi de capul vostru !

f_350_200_16777215_00_images_banner1_costea_tiberiu.jpg

 

 

 

 

 

Când domnul George Mihăilescu, directorul general al Romsilva, a venit la el acasă, la Râmnicu Vâlcea, pentru a-i onora pe ziariştii vâlceni cu o conferinţă de presă pe un subiect de importanţă naţională, am fost sigur că va strâmba din nas cineva din zona PNL.

Când domnul Mihăilescu a anunţat că autostrada trece pe lângă şi nu prin habitatul gândacului de care îi face grija sex Comisiei Europene, când a adăugat că insecta e chiar semi-dăunătoare şi a mai punctat că la proiectul de mediu a lucrat şi un specialist european, am fost sigur, foarte sigur că se va lega cineva de el.

Am şi întrebat ceva de genul nu credeţi că ministrului dumneavoastră nu îi va plăcea că spuneţi aceste lucruri ? Domnul Mihăilescu a preferat să treacă, elegant, peste problemă.

Nu a trecut însă prefectul Vâlcii, Tiberiu Costea. S-a băgat şi el în seamă cu următoare declaraţie perfect absurdă:

„Am înțeles că ați avut o întâlnire, cu dl Mihăilescu. Nu vreau să fiu răutăcios, dar din punctul meu de vedere, întâlnirea putea să includă și, mai ales că a venit de la București, un punct pe ordinea de zi despre pesta porcină. Nu știu dacă e mai urgență lăcusta aia decât pesta porcină care este acuma. Era o idee... probabil că un reprezentant al Prefecturii, eu sau subprefectul sau oricare membru din cancelaria prefectului sau chiar domnul Laurențiu Papa care răspunde de situații de urgență putea fi invitat și să ne punem de comun acord să vedem care sunt măsurile concrete.”

Ba da, prefecte, ai vrut şi ai reuşit să fii răutăcios. Şi ilogic şi să compari pura cu prefectula.

Domnule Costea, conferinţa de presă a avut ca subiect relaţia autostrăzii cu gândacul protejat, nu pesta porcină. Faptul că domnul Mihailescu şi-a permis să invite jurnaliştii fără să ceară aprobare de la prefectul liberal probabil că v-a deranjat.

În concluzie, băi, vâlceni, aveţi grijă că aveţi prefect pe unul Costea de la PNL,  nu sunteţi de capul vostru.

Să trăiţi !

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK