Menu

Tartorul liberal iubeşte paragina, mizeria şi demagogia

f_350_200_16777215_00_images_cj_vl_7.jpg

 

 

 

 

 

De când a fost construită, pe timpul lui Ceauşescu, clădirea Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost o singură dată renovată şi reamenajată, în urmă cu vreo 15 ani.

Conducerea Consiliului şi consilierii majorităţii au votat acum alocarea unei sume modice pentru o nouă renovare.

Îmi închipui că ideea porneşte de la faptul că la sediul CJ vin ambasadori, oaspeţi din stărinătate, oameni de afaceri, miniştri şi nu poţi să-I primeşti în birouri nevăruite şi cu un mobilier lipit cu superglue.

Suma alocată este echivalentul unui apartament cu 4 camere în centrul capitalei de judeţ.

Băi, frate, vine acum tartorul liberal şi zice ca aceşti bani să fie alocaţi dotării Spitalului Judeţean.

Măi, tartore, pe primii doi ani de mandat, adică până astă-vară, Costi Rădulescu, a adus la Spitalul Judeţean şi la celelate spitale din judeţ peste 74 de miliarde de lei vechi, adică de 20 de ori mai mult decât înseamnă renovarea sediului CJ. Între timp, cred că au fost investiţi în sănătate şi alte sume mari.

Ţie nu îţi place nimic, tartore, vrei lucrurile în paragină, eşti demagog cât cuprinde. Te-ai opus şi dărâmării magherniţelor de lângă CJ, din aceleaşi motive.

Joci la disperare, omule.

Bine v-a zis vouă primarul Mircia Gutău că sunteţi nişte nemernici politici.

Dar gata cu băgatul în seamă a aberaţiilor vostre, tartore, că mai avem şi lucruri mai bune de făcut.

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK