Menu

În cursul anului 2018, 4565 de persoane au fost angajate prin intermediul AJOFM Vâlcea

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_ajofm-valcea.jpg

 

 

 

În perioada 01.01.2018 – 31.12.2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Vâlcea au fost încadrate în muncă 4565 persoane, dintre care 2122 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2046 au peste 45 de ani, 1024 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 781 au între 25 și 35 de ani, iar 714 sunt tineri sub 25 de ani (191 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2002 provin din mediul urban, iar 2563 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale și postliceale (1901), urmate de cele cu studii profesionale (1351). Numărul celor cu studii gimnaziale/primare sau fără studii este de 945, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 368.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Vâlcea, 1847 persoane fac parte din categoria celor greu și foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în perioada 01.01.2018 – 31.12.2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7937 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, puteți accesa www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK