Menu

Florin Pera, antrenorul SCM Rm. Vâlcea: "Putem aduce titlul la Vâlcea!"

f_350_200_16777215_00_images_banner4_FLORIN-PERA-scm-rm-vl.jpg

 

 

Cel mai în vogă tehnician din handbalul românesc vorbește deschis despre revoluția de la Vâlcea, lupta cu CSM, naționala României și viața de familie

A preluat echipa din Vâlcea în vară. La 39 de ani, Florin Pera visează să câştige primul titlu de campion cu oltencele, mai ales că începutul sezonului a fost mai mult decât promiţător.

Au câştigat Supercupa României în faţa campioanei CSM Bucureşti, pentru ca apoi, să învingă la Bucureşti, furnizând o mare surpriză. După 10 etape, SCM Rm. Vâlcea are maximum de puncte şi, pentru prima dată după dispariţia Oltchimului, Vâlcea a început din nou să viseze la titlu.

Într-un interviu deschis, antrenorul Florin Pera vorbeşte despre planuri de viitor, strategie, tactică, echipa naţională.

Florin Pera, aţi terminat anul pe primul loc. Care sunt trăirile acum?

E un sentiment de mulţumire după toată munca depusă. Am reuşit să formăm la Vâlcea un grup unit, care la fiecare meci s-a mobilizat, fetele au jucat cu foarte multă implicare, s-au sprijinit, susţinut şi treptat echipa a căpătat încredere, având un parcurs aproape perfect.

Infuzia de moral a venit după ce aţi câştigat Supercupa României?

Am abordat Supercupa României cu gândul de a face o surpriză. Ne-a ieşit după un meci de infarct, după 4 reprize de prelungiri am câştigat cu 33-31. Un trofeu foarte important şi pentru mine ca antrenor, şi pentru echipă. A fost, într-adevăr, injecţia de moral, le-a dat fetelor curaj şi încredere în vederea abordării noului sezon.

Acum simţiţi că presiunea e mai mare pe echipă? Toată lumea se gândeşte la titlu!

Presiunea rămâne foarte mare pentru CSM, noi nu aveam nimic de pierdut. În aceste condiţii am abordat şi meciul de campionat, cu multă încredere şi ne-a ieşit. A fost o palmă pentru toţi cei care nu au crezut în noi. După 10 etape suntem pe locul 1 şi depinde numai de noi cum gestionăm această perioadă foarte bună.

Credeți că se va decide campionatul la meciul retur, de la Rm. Vâlcea?

Meciul de pe teren propriu are valoare dublă pentru noi. Dacă îl vom câştiga, vom avea şase puncte avans şi, ne permitem, cum se spune, să pierdem două partide, să facem doi paşi greşiţi. Dacă, pe de altă parte CSM va câştiga la Vâlcea, este puţin probabil să se mai încurce pe undeva. Până la urmă însă e sport, se întâmplă surprize, dacă nu eşti foarte atent, motivat, se poate întâmpla orice.

Restul interviului îl puteți citi AICI.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK