Menu

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat astăzi două proiecte de hotârâre deosebit de importante

f_350_200_16777215_00_images_banner3_cj-valcea-bani-dgaspc.jpg

 

La propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu, consilierii judeţeni vâlceni s-au întrunit astăzi, 8 noiembrie a.c., în şedinţă extraordinară, prilej cu care au aprobat două proiecte de hotârâre deosebit de importante pentru judeţul Vâlcea.

Este vorba despre „Acordul de cooperare între judeţele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt şi Mehedinţi şi Regiunea Macedoniei Centrale din Republica Elenă” şi de „Acordul de Parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea”.

Primul proiect se referă la dezvoltarea cooperării bilaterale și a relațiilor de prietenie între autoritățile din judeţele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt şi Mehedinţi şi cele din Regiunea Macedoniei Centrale din Republica Elenă, iar cel de-al doilea stabileşte cadrul de colaborare între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, pentru cooptarea factorilor de decizie în realizarea unei „Campanii de informare şi sensibilizare a individului despre efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătăţii”.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice-Consiliul Județean Vâlcea

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK