Deputatul PSD ȘTEFAN OVIDIU POPA, preocupat de sănătatea materno-infantilă. Acesta susține înființarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România
- Written by Criterii
- Category: Valcea
Deputatul PSD de Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa este semnatar, alături de alți 31 de deputați și senatori ai Propunerii legislative privind exercitarea profesiei de moaşă, precum şi înfiinţarea şi funcţionarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România.
Din Expunerea de motive, aflăm că:
Profesia de moașă a reapărut în România, cu formare universitară, ca o consecință a Directivei 36/2005/CE, având ca scop armonizarea în acest sens cu legislația europeană în vigoare. În acest context, art 7 din OUG nr. 144/2008 a copiat atribuțiile moașei din art. 41 alin. 1 al acestei directive.
Deși au trecut ani de la aplicarea acestei directive, încă nu există norme metodologice de practică în instituțiile de stat și private pentru art. 7 din OUG 144/2008, standard ocupațional, protocoale, ghiduri, fișe de post și posibilități de activare/angajare a moașelor conforme cu statutul și competențele obținute.
Înființarea Ordinului Moașelor din România ca organizație profesională și de reglementare a profesiei de moașă este soluția necesară și legală pentru implementarea și dezvoltarea profesiei de moașă din România și alinierea la standardele europene.
În prezent, reglementările cu privire la exercitarea profesiei de moașă NU sunt armonizate cu reglementările U.E. în domeniu.
Aproximativ 1000 de moașe au obținut licență de moașă prin absolvirea de programe universitare de stat acreditate dar sunt neintegrate adecvat sau deloc în sistemul de sănătate. Posturile care ar trebui să fie deținute de moașe sunt ocupate de alți lucrători din sănătate care nu au competențele necesare.
Absolventele facultăților se află în imposibilitate de activare și deci de practicarea profesiei pentru care statul le-a finanțat.
Conform INSP, în 2015 existau 591 de moașe angajate în sistemul de sănătate de stat din care 2 în mediul rural iar restul în mediul urban, cu precizarea că neexistând norme metodologice de aplicare a art. 7 și nici o organigramă care să specifice sectorul de activare, acestea din urmă sunt folosite abuziv și pe post de asistente medicale în diverse sectoare. Conform OAMGMAMR, în 2016, 712 moașe licențiate au solicitat și au dobândit dreptul de liberă practică.
Un colegiu separat, numai pentru moașe, ar permite concentrarea efectivă pe implementarea și dezvoltarea profesiei de moașă și pe integrarea rapidă și eficientă după modelul european, ceea ce va duce la reducerea cheltuielilor inutile prin prevenție adecvată pe parcursul sarcinii, scăderea medicalizării excesive și a complicațiilor la naștere determinate de atitudinile intervenționale practicate excesiv actualmente în acest domeniu.
Cercetările internaționale au demostrat că moașa este indinspensabilă și de neînlocuit în asigurarea serviciilor eficiente de sănătate în domeniu.
Având în vedere situația alarmantă a indicilor de sănătate materno-infantilă și implicațiile pe termen lung asupra populației precum și repercursiunile pentru România în caz de nerespectare a prevederilor DE36/2005, este necesară implementarea reală și clarificarea din punct de vedere legislativ a profesiei de moașă și implicit promovarea în regim de urgență a unui proiect de act normativ în acest sens.
Propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor și înaintat Senatului.