Fiecare român are dreptul de a-și căuta liber nefericirea
Cred că ţine mai mult de un tragism atavic. Românul nu iese din canoanele puse de el însuşi, se înscrie într-o metafizică primitivă, similară evului mediu patristic. Este incapabil de evoluţie, deşi şi-o doreşte cu un la fel de mare tragism. Dar îi este frică. Frică de ce e dincolo de limitele pe care singur le-a perimetrizat.
Zbaterea interioară între ce vrea şi ce este corect-tradiţional(un stoicism apriori), duce la o acumulare de tensiuni, la o mutilare a simţurilor şi explodează în final în a căuta vinovaţi în exterior. Nu-şi asumă vinovăţia pentru fatalismul în care trăieşte. Altfel spus, ne uităm în Vest sau mai ales peste ocean unde flexibilitatea şi dorinţa de a renunța la stres este noţiune de guvernare a sinelui. Americanul care munceşte la New York pentru 2000 de dolari pe lună şi dacă primeşte un post de 3000 la Seatle, se mută. Americanul, dacă apare stresul superiorilor într-o formă care depăşeşte limita de toleranţa, demisonează, stă câteva zile în purgatoriu după care caută altceva. Este deja firesc să ţii la sănătatea ta neuronală şi să accesezi poziţii sau trepte prin propria ta voinţă şi capacitate. Până la urmă americanii au inventat sistemul McDonald’s, unde unul care este acum banal chelner, peste trei ani poate deveni şef de restaurant, totul depinde de el. Şi tot vesticul, cu referire la patrimoniul de familie, în momentul în care realizează intrarea pe linie moartă a mariajului, îi pune punct pentru a se salva de la o ipocrizie şi o minciună care îi poate distruge fie pe ea, fie pe el.
La noi este exact pe dos. Românul oriental pune accent pe tradiţie, pe cumul de ani. El nu poate părăsi strungul propriu deşi simte cum falimentează. El moare odată cu fabrica. Este incapabil să plece din Vâlcea la Satu Mare pentru o muncă mai bine plătită. El şi-a format aici un conviviu. Nu poate rupe rădăcina, chiar dacă ea se usucă. Copacul care dă semne că putrezeşte, în semn de respect(sic!), e lăsat să moară.
Nimic mai greşit. În timpul cât acesta se curăţa se putea planta alţi trei lângă. Românul oriental acceptă stresul şi subordonarea excesivă ca pe un datum firesc. E şef, prin faţa lui nu ai voie să treci! Spune el, proverbe moştenite în cortex de la străbuni. Deşi i-ar lua gâtul, da nu va recunoaşte asta, decât acasă în faţa paharului de ţuică. Există aici la limita Europei o nevroză curată între şef şi subaltern. Unul este supus, cu orice risc, iar pe altul îl taie capul să dea ordine chiar şi inutile, doar pentru că e şef. Nici unul nu renunţă la acest binom tribal. Pentru că românul este supus tradiţiei. Pe alocuri din păcate îngemănată cu morala creştin ortodoxă.
La naiba cu atâta umilinţă şi semerenie. Dacă nemţii ar fi fost ortodocşi, Mercedesul nu ar fi existat niciodată şi nu ar fi avut idei, din păcate nebune, de a cuceri lumea. Englezii nu ar fi fost imperiu, iar americanii nu ar fi dictat politica globului.
Românul oriental cumulează aceste instatisfacţii deşi ar putea foarte lejer să se lupte cu limitele. Dar curajul nu face parte din zestrea sa genetică. Refulările astfel duc la nefericire iar de nefericirea lui sunt vinovaţi alţii...aşa a vrut Dumnezeu, sau mai nou laicul „ de vină e Băsescu”, pentru că el lucrează la o spălătorie auto, ud până la gât iar patronul îi dă minimul pe economie.
Românul oriental şi în viaţa de familie e ipocrit. Nu are curajul să-şi urmeze setea. Dacă apare cumva iluzia împlinirii în exterior şi-o anulează în urma unor calcule cinice. Ea, ce să facă cu unul, doi copii pe cap, el spune că are proiecte începute în comun, cum să renunţe, atunci fie se merge pe varianta unui amor discret extra, fie prin capitulare şi refulare prin tot felul de mituri.
Toate aceste analize mă duc cu gândul la acel amendament din Constituţia Americană. „Fiecare om are dreptul de a-şi căuta liber fericirea”, la românul oriental apare particula „ne” în faţa fericirii.
De aceea nu ne mirăm că avem un popor trist, nervos, sceptic, invidios, care crede în conspiraţii mondiale împotriva sa. Mai rău este că diabolizează orice consideră că este vinovat pentru neîmplinirea sa, mai puţin propria sa educaţie.
(Am scris acest material, uitându-mă în ultimele zile la Antena 3, acolo unde se dau imagini ample cu cei care demontrează în Piaţa Universităţii şi le-am urmărit declaraţiile lor).
