Nu legați fericirea personală de sistemul politic și economic !
- Written by Criterii
- Category: National
Pentru mine, comunismul a fost un paradis, pentru că îmi permitea să citesc până noaptea târziu, uneori chiar până în zori. Aveam o biblioteacă frumoasă, de vreo cinci mii de cărți, iar pe patru sute de viniluri, aveam toată muzica simfonică bună. Cum nu prea conta mâncarea, așa cum nu contează nici acum, nu sufeream, grija cea mare fiind că fac rost de o cutie de ness și niște țigări bulgărești. Seara, cu prietenii, beam țuica strămoșească, așa cum ar zice acum Georgescu. Eram mândru că se construiește, că Ceaușescu îi sfidează pe ruși, că vin pe la noi președinții statelor occidentale, iar regina Regatului Unit îl plimbă cu caleașca. Am avut o vreme un complex de culpabilitate că nu am suferit, fiindcă, repet, pentru mine societatea perfectă era aceea care îmi oferea un apartament, un loc de muncă și posibilitatea de a citi continuu.
În plan personal, trecerea de la comunism la capitalism a fost o trecerea de la un paradis la alt paradis. În câteva săptămâni eram asociat la o firmă de presă, iar peste alte câteva săptămâni începeam să călătoresc peste graniță. Acum, citeam mai puțin, dar în schimb găseam cărți inaccesibile până atunci. Puteam să scriu pe orice subiect, să îmi exprimă opiniile liber, ceea ce adăuga o notă în plus, originală, paradisului meu.
Am considerat întotdeauna că exceptând războiul, pe care din fericire nu l-am cunoscut, ori dictaturile sângeroase, sub care am avut șansa să nu trăiesc, viața mea personală nu depinde de viața politică și nici de cea economică. Poți citi în aproape orice condiții, poți gândi și scrie în orice societate, poți fi fericit indiferent de cine guvernează, pentru că biblioteca, muntele, florile, cerul poezia nu mi le poate lua nimeni. Nici dragostea nu mi-o poate lua nimeni.
Din cele spuse, se înțelege că nu am stofă de erou care se sacrifică pentru a schimba societăți. Repet, nu vorbim aici despre dictaturile sângeroase, ori despre război, nu am cum să știu cum aș fi reacționat în asemenea condiții, dar erou al luptei impotriva comunismului din vremea lui Ceaușescu nu aș fi putut fi, oricât m-aș fi străduit. Dimpotrivă.
Ce înseamnă dimpotrivă ? Înseamnă că dacă aș fi avut un buton pe care să apăs și să opresc evenimentele din 1989, l-aș fi apăsat, pentru că știam că o țară ai cărei cetățeni nu posedă capital va fi jefuită o dată cu trecerea bruscă la capitalism, ceea ce s-a și întâmplat. Acceptarea jefuirii a făcut parte, organic, din trecerea de la comunism la capitalism și democrație. Altminteri nu se puteau desfășura lucrurile. Tertium non datur.
Convertirea României nu s-a făcut printr-un tratat cu Occidentul. Idealul imposibil ar fi fost ca toate țările foste comuniste să se fi asociat și să fi semnat un tratat de neagresiune economică, de tranziție fără jaf cu țările capitaliste. O utopie, evident. Pentru că acest tratat nu a existat, jaful a fost inevitabil.
După 35 de ani de la acele evenimente, România s-a stabilizat oarecum, a devenit o țară democrată, capitalistă, are un PIB rezonabil și o putere de cumpărare acceptabilă. Datoria externă și deficitul de cont curent reprezintă prețul financiar plătit pentru trecerea de la un sistem la altul. Prețul uman este și mai mare.
Prețul uman reprezintă acele destine care, din diferite motive, nu s-au putut transforma și ai pierit sau au intrat în impas. Vârsta, profilul psihologic, situația familială, starea de sănătate, localizarea geografică, șansa, alți și alți factori au făcut ca pentru unii oameni capitalismul să însemne eșec, sărăcie, durere. Nostalgia paradisului pierdut al societății egalitariste a apărut la unii în mod inevitabil și doar propaganda a făcut să fie, până în prezent, o stare ascunsă. România plătește prin oboseală schimbarea de regim politic.
În această conjunctură, a apărut Călin Georgescu. Încă de la început, respectiv după ce l-am studiat urgent, am spus că omul e discordant și exploatat în orb. Acum, Mihai Răzvan Ungureanu, formulează clar. Fostul șef al spionajului românesc l-a descris pe Georgescu astfel: „El, pentru mine, este un caz clinic. Are un discurs care se poate defini după manualele moderne de psihiatrie.” În viziunea sa, Călin Georgescu „are suferințe care se accentuează pe măsura trecerii timpului” și „un discurs care este un talmeș-balmeș de aberații, citate anapoda, protocronisme și minciuni”. La rândul ei Aurora Liiceanu, cunoscut psiholog, face o analiză asemănătoare. „Nu are decât două posibilități: ori este nebun, adică nebun de spital, ori este impostor! Una din astea două. Unul care vrea să zică că e trimis să salveze România, dar el nu spune nimic, nimic, nimic și totul este gol. E ca o eprubetă goală care are înăuntru un fel de fum. În orice caz, noi nu știm nimic. Este și ciudățenia asta că românul nu e curios. Înainte de a se lansa încet, tiptil-tiptil în toată nebunia asta, că e foarte șiret, oamenii nu știu ce a făcut el în Austria, ce studii are, ce a muncit, a avut salariu, n-a avut salariu? Nu se știe nimic”, spune psihologul într-un interviu din ziare.com.
Problema nu constă în a decide dacă Georgescu e nebun sau impostor, ci a vedea dacă este sau nu demn de urmat. Călin Georgescu, așa cum am mai spus în articolele mele, susține o a treia cale, adică nici socialism, nici capitalism, ci distributism. Distributismul presupune, așa cum arată în cărțile lui, mici asociații familiale dedicate agriculturii ecologice și meșteșugurilor. Acolo, zice Georgescu, dușmanul, adică băncile, capitalismul, societățele de asigurări, nu intră.
Fără să îi cunoască doctrina, luându-se după recuzita sa de carton vopsit tricolor, adepții lui Călin Georgescu sunt un pericol major pentru România, țară care nu ar putea suporta încă o schimbare de regim în mai puțin de o jumătate de secol. Distrugerea capitalismului și înlocuirea democrației reprezentative cu una locală, așa cum susține Georgescu, ar însemna reîntoarcerea în timpul social și economic cu pese o sută de ani. Cei care ar suferi cel mai mult ar fi adepții lui Georgescu.
Trăgând linie și adunând, consider că trebuie să depășim, ca națiune, traumele cauzate de jaf, de hoție, de minciuni care au însoțit, îneluctabil, tranziția bruscă și fără nicio plasă de siguranță, de la socialism, la capitalism. Trebuie să ne însănătoșim moral, psihic, și să mergem înainte, neexistând altă cale.
Și ar mai fi ceva de adăugat. Eu am considerat comunismul un paradis, iar capitalismul, alt paradis. Asta din pricina cărților, a muzicii, dar nu numai, ci pentru că nu am legat fericirea personală de sistemul politic.
Ceea ce doresc la toată lumea.
Gheorghe Smeoreanu