Menu

Dacă Înalta Poartă ar fi Parisul, nu Washingtonul...

f_350_200_16777215_00_images_banner1_franta_33.jpg

 

 

 

 

 

Dacă Înalta Poartă ar fi Parisul, nu Washingtonul, aș suporta cu mai puțină umilință condiția României de a fi colonie.

De ce ?

Pentru că poporul francez a arătat întotdeauna că în bătălia cu statul, atât cel oficial, cât și cel paralel, reușește să obțină victorii.

Aș simți mai mult ca frate și mai puțin ca hegemon un astfel de popor. Aș găsi la el mai multă înțelegere atunci când ne-ar ajunge cuțitul la os.

În Franța, poți să te adresezi presei pentru cauza ta, așa cum au făcut-o înaintașii noștri, așa cum nu o poți face peste ocean.

Apoi, suntem, vorba lui Alecsandri, din aceeași Gintă Latină, ceea ce ne dă șanse mai mari la compasiune reciprocă.

Doar de la Franța am nădejde că va face ceva pentru a păstra demnitatea Europei.

Chiar când îți este suzerană, așa cum s-a întâmplat cândva, Franța nu te-a strivit, nu ți-a interzis să respiri așa cum alții ne interzic.

Francezul știe unde e România pe hartă.

În Franța, încă sunt la putere literatura și filosofia, muzica, pictura și celelalte arte, cafenelele și ideea de libertate, egalitate și fraternitate, ceea ce un cowboy nu poate înțelege, săracul.

Sunt învolburate apele la Paris ? Nu-i nimic, s-a mai întâmplat asta, Franța e vie și vitalitatea ei îmi dă speranța că România nu trebuie să cedeze.

Nu am preferințe politice pe scena franceză, nu îl detest organic pe Melenchon, nu îmi fac idol din Jordan Bardella, nu îl susțin și nici nu-i plâng de milă lui Gabriel Attal, sunt fericit că națiunea încă hotărăște și încă alege organic, nu mecanic.

Când am fost rupți de Franța, am început să ne înecăm încet în apele mondialismului și m-aș bucura ca Parisul să ne fie din nou, cândva, Salvamar.

Vive la France !

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN