Menu

Insulte ca la ușa cortului între ziaristul Dan Badea și președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă

f_350_200_16777215_00_images_banner1_badea_dan_manz_1.jpg

 

 

 

 

 

Când credeam că le-am văzut pe toate în materie de presă argeșeană, iată că un dialog pe Facebook, la ceas de seară, între ziaristul Dan Badea și președintele Consiliului Județean Ion Mînzînă îmi arată că mai am multe de învățat.

Președintele: ” Foame mare, MILOGILOR!”

Ziaristul: ”Cap de Porc, când am fost la tine cu miloaga ?”

Următoarele 30 – 40 de replici au fost de aceeași natură.

Premisa de la care am plecat instantaneu, văzând scandalul ca la ușa cortului, a fost că un ales al unui județ, așa cum este președintele Ion Mînzînă, nu are dreptul să se exprime într-un asemenea mod, indiferent de provocări și conjunctură. Alesul este exponentul întregii comunități și dacă el coboară în noroi, coboară și comunitatea o dată cu el.

Știu din experiență că atunci când este vorba despre situații unice, nemaiîntâlnite, este bine să nu le aplici clișee, drept pentru care am decis să găsesc motivul pentru care Ion Mînzînă a riscat să se expună public într-un asemenea hal.

Cred că l-am găsit.

Pe pagina de Facebook a ziaristului Dan Badea, am putut vedea o serie de afirmații care vizau mai multe femei din PSD Argeș.

Despre ministrul Simona Bucura Oprescu, ziaristul scrie: ” Niciodată, atenție!, niciodată, ministrul Alina Gorghiu nu poate fi comparată cu țăranca de la Mihăesti! De la îmbrăcaminte, stil de a vorbi și până la chestiuni care țin de curvăsăreală (...)”// ” Păi, vă spunem noi că țărăncuța de la Mihăesti, care iși dă cu ruj pe dinți, are kilometrajul dat peste cap cu țăranusi de pe aici cu două rotații fața de Ministrul Justitiei!”

Despre mai multe doamne de la social - democrați, zice: ” Am oferit vreo trei șanse unor fătuci de la PSD Arges! Trei! Vreti muie?, specializarea voastra, vă dă tata de vă saturati!”

Despre o altă doamnă: ” Astăzi, doar pe Argesplus, un nou pamflet despre Miss Piggy de la PSD Argeș! Am înțeles că purcica vrea să ne dea in judecată! Abia așteptăm!”

Cred că ajung aceste exemple pentru a ne face o idee cu privire la situație, iar acum cred că pot pune o întrebare cheie:

Cum poate proceda un bărbat, lider al unui grup, atunci când cineva le atacă pe femeile din acel grup cu asemenea chestiuni ?

Dacă te faci că nu observi, nu ești bărbat, dacă acționezi în justiție o faci degeaba, dacă îi dai neicușorului o palmă, te condamnă instanța și îți pierzi funcția.

Vorba lui Lenin și Cernâșevski: ”Ce-i de făcut ?”

Ziaristul Dan Badea insistă, de ani buni, cu insultele la adresa femeilor din PSD, și-a făcut o chestiune de stil gazetăresc din asta. Legea în România sancționeză greu sau deloc astfel de derapaje ordinare, iar breasla jurnaliștilor nu se ocupă de astfel de chestiuni, Uniunea Ziariștilor Profesioniști neavând altă grijă decât să asigure membrilor săi vârstnici pensii mărite cu 50 %. Suntem printre puținele țări din lume unde statutul de ziarist nu presupune nicio reglementare, absolut niciuna.

Poți scrie pe cotețul porcului REDACȚIE și din acest moment porcul face PRESĂ.

Nu are rost să mă pun la adăpost de eventuale reacții spunând că, totuși, președintele Mînzînă trebuia să se abțină deoarece etc. etc. Nu pot fi ipocrit.

Cred că oricare om care citește aceste rânduri și face parte dintr-un grup în care sunt și femei ar reacționa la atacurile golănești asupra lor într-un fel sau altul, probabil mult mai dur decât a făcut-o Mînzînă.

Ziaristul are tendința să se pună la adăpost cu ideea că presa e liberă, că i se pune pumnul în gură, dar este clar că în exemplele pe care le-am dat este excedată orice libertate.

Probabil că este nevoie și de figuri gazetărești precum Dan Badea, deoarece, așa cum știm din Scripturi, ”cele nebune le rușinează pe cele înțelepte”. Da, dar atunci, putem accepta ca un lider precum Ion Mînzînă să reacționeze măcar atunci când îi sunt insultate colegele.

Nu despre critică politică vorbim aici, ci despre insulte de cea mai joasă speță, incompatibile cu presa, cu normalitatea, cu viața de zi cu zi. Nu sunt pudibond, toți sărim calul uneori, dar dacă îți faci din insultă meserie și, mai mult, profesiune de credință, n-ai a te plânge când cineva îți răspunde cu aceeași monedă.

Într-o postare, ziaristul spune ceva de genul că dacă vreun partid va plăti cât trebuie, nu mizilic, ci o sumă bună, el va pleca din județ pe perioada campaniei electorale. Citind acel text bizar parcă nu mi s-a mai părut atât de grobiană exclamația lui Mînzînă.

În fine, mă opresc aici, nu înainte de a preciza că sunt conștient că îmi asum reacții din partea colegului, însă niciodată nu am fugit de subiecte riscante și importante, acceptând, în numele ideii de ziaristică, să plătesc prețul.

Doar o paranteză de final. Dan Badea, în pantaloni scurți și tolănit în mașină, așa cum vedeți în poză, face un live cu privire la scandalul cu Ion Mînzînă.

Parcă nu asta ar trebui să fie imaginea ziaristului și a presei.

Iar dacă totuși riscăm o asemenea imagine, atunci să nu ne mire că, aruncând cumva oprobiul asupra întregii suflări jurnalistice, vine cineva și spune, cu dispreț:

” Foame mare, MILOGILOR!”

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN