Vom vedea dacă, după atâtea milenii de răutate și egoism, mai suntem demni de mila lui Dumnezeu
- Written by Criterii
- Category: National
Rămânem perplecși atunci când observăm că în vreme ce noi ne gândim la ziua de mâine, la viața copiilor, la sănătate și dezvoltare personală, alții fac planuri de război și își asumă inclusiv riscul conflictului nuclear care ar nimici întreaga civilizație.
Cum e posibil acest lucru, iată ceva ce mintea noastră nu poate concepe.
Pentru a încerca să înțelegem totuși ceva, poate ar fi bine să ne gândim la cine sunt cei care consideră războiul, inclusiv cel nuclear, un scenariu de luat în calcul. Este vorba despre oameni care nu au absolut nicio problemă dintre cele care ne preocupă pe noi și, când cad pe gânduri, au alte spaime decât ale noastre. V-ați întrebat vreodată cum este viața la nivelul unor conturi de miliarde de dolari ?
Când poți folosi asemenea resurse financiare, probabil că singura chestiune care te obsedează este de ce nu ești nemuritor, iar frustrarea care decurge de aici te face să gândești că oricum viața nu merită trăită din moment ce nu e infinită.
Ce să mai adaugi vieții tale dacă ai tot, absolut tot ? Acest tot probabil că este cauza declanșării unei depresii cu totul speciale, a unei disperări pe care noi nu o puteam pricepe. Cândva, cei care aveau tot, acel tot de atunci, își atacau vecinii, plecau la cruciadă, organizau turnire.
Acum, turnirul atomic este la îndemână.
Să ne închipuim ceea ce se întâmplă când genul de oameni care au tot se întâlnesc, discută și decid. Viața lor nu are sens, copiii lor sunt deja dezabuzați, au încercat totul pe plan erotic, al substanțelor, al vacanțelor. Doar războiul, cu frisoanele lui maxime îi mai poate scoate din depresie, le mai poate demonstra că sunt încă în viață.
Când nicio bucurie nu mai există înaintea ta, când nicio pastilă nu își mai face efectul, războiul poate fi singurul vis, singurul mod de a mai avea o senzație orgasmică, singura cale de a te pune în mișcare, de a recupera starea de om care mai are totuși un sens.
Sensul supraviețuirii atunci când toți ceilalți mor.
Puneți-vă pentru o clipă în pielea unui lider care, orice ar face, nu va supraviețui mai mult de un deceniu, al unui posesor de insule, de iahturi, de avioane private, de cohorte de parteneri sexuali. Doar jocul cu moartea toturor îi mai poate pasiona, le mai conferă dorința de a deschide ochii dimineața.
Evident că toți cei despre care vorbesc se îndoiesc că există Dumnezeu deoarece se simt ei înșiși dumnezei.
Fiindcă ne-am obișnuit cu ideea că semnalarea oricărui pericol trebuie însoțită de o soluție, îmi fac datoria să avertizez că de data aceasta nu mai există nicio soluție, nu are cine să spargă gașca mondială a celor 1 % care au ajuns mai bogați decât ceilalți 99 %. Nu are cine să îi vindece de nebunie, nu există clinici și metode terapeutice care să le redea sensul vieții.
Cândva, acest fel de oameni mureau în aventurile lor, neavând la îndemână soluția extincției generalizate. Dacă ar fi avut-o, fiți siguri că nu mai ajungeam în secolul XXI.
Acum, am ajuns aici, când este posibilă aruncarea planetei în aer, când sfărâmarea globului, instalarea neantului pot fi jocuri realizabile.
Avem și noi, în România, un exemplar uman din grupul despre care vorbim. Nu are copii, nu rezonează la nicio suferință umană, nu are rușine, nu are decât idealul de a conduce el războiul final. Națiune specială ce suntem, noi chiar am votat un asemenea monstru. Regretele sunt târzii, inutile.
Pentru că probabil m-am făcut înțeles și trebuie să încheie acest text, nu propun altă soluție decât cea pe care o am eu însumi, anume rugăciunea.
Vom vedea dacă, după atâtea milenii de răutate și egoism mai suntem demni de supraviețuire.
Gheorghe Smeoreanu
