Presa a dispărut de mult, a rămas doar libertatea ei, ca o potcoavă de cal mort
- Written by Criterii
- Category: National
Înțeleg că astăzi este Ziua Libertății Presei. Foarte frumos.
Nu am fost niciodată atent la astfel de ”sărbători” legate de presă, nu simt că ar avea legătură cu mine.
Motivul ?
În România, presa nu este o activitate minim reglementată, iar profesia de ziarist nu există.
Cum, așadar, să sărbătorești ceva ce nu există ?
Veți spune că, totuși, unii români se consideră ziariști, lucrează la firme de presă, editează publicații. Așa este.
Nimeni nu îi împiedică pe cei care joacă fotbal în curtea școlii să se creadă fotbaliști.
În această țară, presa nu poate fi altceva decât un hobby.
Pentru a fi croitor, zugrav, cizmar ai nevoie de o adeverință că ești minim calificat, pentru a nu-ți înșela clienții. Nu e cazul cu ziaristul.
La noi, ziarist este cel care se declară ziarist și se declară mulți, deoarece este o declarație care te poate salva, aparent, de la ratare. Te ratezi, dar nu știe nimeni.
Când nu ai nicio calificare, când ai trecut prin școală târâș, când nu ai chef de muncă serioasă, nu îți rămâne decât să te declari ziarist, să îți deschizi un site, să îți pui pe parbriz un carton pe care scrie mare PRESS, să porți în buzunar o legitimație pe care să o arăți cui vrei și când vrei.
Poți fi dobitoc, poți fi sociopat, poți fi condamnat penal, ajunge să te declari ziarist și ai acces la conferințele de presă, la diferite evenimente politice și sociale, poți intra la spitale, la sediile instituțiilor, le poți adresa întrebări miniștrilor, prefecților, președinților de partide, parlamentarilor.
Poți fi lichea și presa te primește la pieptul ei. Te face om.
Semnezi contracte politice și câștigi mai mult decât salariul pe care l-ai fi primit la spații verzi.
O parte dintre cei autodeclarați ziariști sunt infractori cu surdină și prostituate sub acoperire.
Să îi sărbătorim, să ne gândim la libertatea lor ?
Mai liberă presă ca în România nu există, în sensul în care oricine, oricând, oricum se poate revendica de la presă.
Cineva a dorit ca ziaristica să fie dereglementată, pentru a nu exista, pentru a se compromite zi de zi. Este singura meserie din țară în care atestatul ți-l dai în bucătărie pentru a profesa în sufragerie.
Am absolvit școli înalte în țară și în străinătate, am citit, m-am documentat o viață, a publicat cărți în tiraje mari și am fost parte a echipei care, la mine acasă, a scos primul cotidian cu bani privați din România, în ianuarie 1990. Credeam că presa va fi treabă serioasă. N-a fost să fie.
Ca să antrenezi o echipă de fotbal, ai nevoie de o licență de la federație, ca să fii ziarist, ai nevoie să te creadă că ești ziarist mă-ta și/sau soacră-ta.
Putem vorbi despre libertatea cui doriți, dar nu a presei, fiindcă presa nu are statut, reglementare, criterii, sancțiuni, beneficii. Practic, presa nu există.
Există însă o amărâtă de așa - zisă Uniune a Ziariștilor Profesioniști din România, în care s-au adunat, în proporție de vreo 75 %, indivizi care au publicat doar pe la gazete de perete, la revista școlii, a regimentului, a apicultorilor, a învățătorilor etc. Șmecherii ăștia primesc, la pensie, cu 50% mai mult, dacă vă vine să credeți.
Lor la place să se vorbească despre, chipurile, Ziua Libertății Presei.
Totuși, veți zice, ce faci tu aici, faci sau nu presă acum, când scrii aceste rânduri, când le pui în site, când le vei tipări în revista ta ?
Sincer, n-am habar.
Presa a dispărut de mult, a rămas doar libertatea ei, ca o potcoavă de cal mort.
Gheorghe Smeoreanu
