Lumea de azi și cele două fețe ale democrației
- Written by Criterii
- Category: National
În Micul dicționar de cultură generală de Beatrice Kiseleff, citându-se din Esopia, carte pe care, alături de Alixăndria, am citit-o în copilărie, există o fabulă a lui Esop la care fac adeseori referire.
Esop (sau Aisopos, 620-560 î.Hr.) a fost un fabulist grec, originar din Asia Mică. Personaj semilegendar, se pare că era sclav eliberat.
Se zice că într-o zi, Xantos, stăpânul lui, având musafiri, i-a poruncit să cumpere din piaţă ceea ce este mai bun. Şi Xantos s-a trezit cu limbi de vită gătite în toate felurile. Întrebat ce înseamnă asta, Esop a spus:
- „Ce poate fi mai bun decât limba? Este legătura cu viaţa, este cheia ştiinţelor și a poeziei, organul adevărului şi al raţiunilor. Cu ajutorul limbii construim, învăţăm, conducem, lăudăm...”
Când, după o vreme, aceiași musafiri au revenit, Xantos i-a poruncit lui Esop să-i cumpere ceea ce este mai rău. Esop i-a servit o nouă mâncare pregătită din limbă de vită, explicându-i:
- „Limba e mama gâlcevilor, izvorul războaielor, organul greşelilor şi al calomniei. Cu ajutorul ei bârfim, blestemăm, pângărim, distrugem...”
Expresia Limbile lui Esop înseamnă a înfăţişa două aspecte contrare ale aceluiaşi lucru (bine-rău, alb-negru).
Ei bine, așa stau lucrurile și cu democrația de azi. Este înger și demon, este tot ce avem mai bun și tot ceea ce ne face rău prin manipulare, este bucurie și frustrare, libertate și dictatură ascunsă, neagră.
Trebuie să fim atenți de care parte a democrației ne folosim, deoarece este ca o monedă, cu cap și pajură. Monedă prețioasă, dar totuși, monedă.
Pe fața ei bună, democrația înseamnă participarea la deciziile cetății, libertate de exprimare și gândire, de mișcare și religioasă.
Pe fața ei rea înseamnă manipularea prin care unii vin și ne iau resursele pe nimic, ne pun lideri vânduți, ne impun decizii comunitare nocive, ne schimbă tradițiile și ne afectează gândirea despre ce e bun și ce e rău, ne bagă în războaie care nu sunt ale noastre.
De obicei, cetățeanul nu observă că democrația are două fețe, pentru că oficial i se vorbește doar despre una.
Diactatura nu are decât o față, mai hâdă ca fața hâdă a democrației. Dictaturile sunt simplu de identificat , de înțeles și știi întotdeauna pe ce direcție pot fi combătute.
Cu ale ei două fețe, democrația e complexă și puterea, de obicei iluzionistă, îți poate arăta doar fața bună în vreme ce o folosește pe cea rea.
Dacă protestezi, îți arată din nou fața bună și te întreabă dacă nu cumva iubești dictatura.
În timp ce dictatura, cu singura ei față, nu te întreabă nimic, doar te asuprește, democrația, cu cele două fețe ale ei, lasă loc prestidigitatorilor, adică manipulatorilor.
Cine are puterea aruncă moneda democrației pe ce parte dorește. Când îi convine, pe partea bună, când vrea, pe partea rea.
Ori de câte ori vedem că democrația este folosită pe partea ei rea, să o spunem, să nu acceptăm.
Asta e tot.
Gheorghe Smeoreanu