Am plecat din Clubul de Presă Vâlcea în urma unei crize de gelozie
- Written by Criterii
- Category: National
Presei locale îi merge greu dar refuză să o recunoască deschis, încă are vanitatea nobilului scăpătat care își face plimbarea de seară cu burta goală, dar îmbrăcat la patru ace.
Am decăzut, doamnelor și domnilor !
Cunoscând, vorba lui Balzac, strălucirea și suferințele curtezanelor, m-am gândit că doar unirea ar mai putea recupera din putere și așa a apărut Clubul de Presă Vâlcea.
A fost o utopie !
Poate nu era momentul, ori poate, în mod obiectiv, ziariștii nu mai pot lucra împreună, poate suntem cu toții cuprinși de o nevroză pe care nu o conștientizăm, ori poate diminuarea statutului a fost compensată, cum se întâmplă adesea, prin vanitate.
Nu știu !
Cert este că, într-o criză de gelozie, am mai demisionat o dată, de data aceasta nu doar din funcția de președinte, ci și din Club.
Să mă explic !
Urma să particip, a doua zi, la ceea ce în Argeș se numește Balul Ancheta, evenimentul monden numărul unu din zonă, la care invitații vin în ținută de gală, iar spectacolul este demn de București. Sunt sute de participanți, elita politică, oameni de afaceri, primari, toți își plătesc cu bani grei onoarea de a fi invitații Presei. Întotdeauna sunt prezenți cel puțin un fost sau actual prim – ministru, miniștri, șefi de Cameră, milionari, oameni de lume.
Acest gen de Bal a apărut în Argeș pe când eram directorul principalului cotidian, cu 20 – 30 de mii tiraj, iar ștafeta a fost preluată de Ancheta, care editează și un așa-zis catalog al Celor mai Puternici din Argeș, un fel de cronică a liniilor de forță din această comunitate. Evenimentul a cunoscut ediția a XX-a.
Tocmai eșuasem în stabilirea unei banale întâlniri a Clubului de Presă Vâlcea !
M-am născut fără funcția invidiei și a geloziei, viața mea nu dă cu prea mult rest, am avut și am parte de ceea ce consider că este esențial pentru om. Ca atare, viața, casa, câinii, biblioteca, mașina, copacii, locurile de băut cafeaua, toate acestea și altele la un loc îmi topesc chiar și fărâma de dorință de a avea ceea ce alții ar părea că au mai mult și mai bun.
Până la profesie !
Am fost gelos profesional pe amicii din Argeș, iar comparând ceea ce fac ei cu răsfățul colegilor din Club, am simțit că mă sufoc de invidie că nu reușim nici măcar să începem a ne pune pe un drum comun.
De ce ?
Această întrebare mi-a mâncat o noapte, apoi am pus mâna pe telefon și am scris mesajul care trebuia scris, anume că nu vreau să fiu parte a unui eșec.
Desigur, viața merge înainte, nimeni nu este de neînlocuit și aș fi fericit să văd că se va înțelege și la Vâlcea cum presa a coborât prea mult, că e nevoie de efort și seriozitate pentru a-i stopa alunecarea spre umilință, sărăcie și amatorism. Într-un colț al conștiinței mele există speranța că gestul meu îi va stârni pe colegi, îi va amibiționa și vor sune că sunt obligați să reușească.
Cine a fost utopic o dată, va fi utopic mereu !
După ce mi-am anunțat demisia, am fost la Bal liniștit, cu frustrarea mult diminuată, mi-am zis că totuși reușisem ceva, pentru că i-am fost gazdei, ziarista Camelia Bădulescu, profesor la universitate și director la debutul ei în presă, ba chiar cel care a îndemnat-o, într-o noapte de îndoială și lacrimi de acum peste două decenii, să deschidă ziarul ei.
Reușism să conving atunci, acum, pe ai mei, de la Vâlcea, nu am reușit să-i conving.
Pentru mine, deși locuiesc de 29 de ani în Argeș, acasă este Vâlcea. Îmi place mai mult să scriu despre politica din Vâlcea decât despre cea din Argeș. Cele mai multe emisiuni TV în Vâlcea le-am făcut, și sunt mii de ore de direct.
Pot spune, deși sună patetic, că sunt trist !
Sunt trist că am ieșit din proiect, că n-am mai avut șanse, că tocmai simțisem un strop de căldură și prietenie din partea acestei specii umane rece și de fapt prea fierbinte care este ziaristul vâlcean.
Ca un martor bătrân ce sunt închei spunând: nu mai am nimic de adăugat !
Gheorghe Smeoreanu
