Menu

Solidarizarea semidocților

f_350_200_16777215_00_images_banner1_semidoct.jpg

 

 

 

 

 

 

Situația politică internațională este mai complexă ca niciodată, iar opinia publică trebuie să o evalueze. Cine să judece lucrurile, în afara experților, scenariștilor, strategilor secreți, dacă nu oamenii simpli ?

Problema oamenilor așa-ziși simpli este că fac obiectul unui control și al unei manipulări științifice, întrucât ingineria socială a devenit știință, mai ales de când rețelele sociale permit colectarea datelor și diseminarea mesajelor.

Printre măsurile propuse de oamenii de știință din domeniul manipulării și adoptate de nivelul politic al inițiaților au fost blocarea surselor de informare din Rusia, controlul exercitat prin intermediul motoarelor de cautare și cenzura discretă pe rețelele de socializare.

A fost suficient, deoarece opinia publică este un aluat moale, ușor de modelat.

J.-F. Revel scrie:

”Ne extragem opțiunile cele mai prețioase tocmai din niște noiane de aproximație, de prejudecată sau de pasiune, astfel ajungem să cautăm într-o știre nu atât exactitatea, cât capacitatea ei de a ne sluji sistemul de interpretare, confortul moral sau rețeaua de alianțe. Conform legilor ce guvernează tot acest amestec de cuvinte, sentimente, dorințe, spaime sau dușmănii – și care se numește opinie – un fapt nu este nici real, nici ireal. El este dezirabil sau indezirabil. Este un complice sau un conspirator, un aliat sau un adversar, și nu un obiect supus cunoașterii adecvate. Din această surclasare a obiectivității demonstrabile de către o posibilă utilitate, noi ne clădim principii care, adeseori, ajung un fel de doctrină”.

Când cineva, în baza unui bun (în acest caz uriaș) background cultural, rupe paradigma și iese din front, represaliile sunt prompte.

„În contextul declarațiilor făcute în spațiul public, care contravin fundamental cu linia de politică externă a Statului Român, chiar dacă dânsul este un erudit profesor, nu mai putem să păstrăm emisiunea Dialoguri cu Andrei Marga în grila TVR Cluj”, a precizat directorul TVR Cluj, Alin Gelmărean.

Așadar, în democrație, cineva este sancționat deoarece se exprimă împotriva ”liniei de politică externă a statului”.

În aceste condiții, ne putem întreba precum odinioară Lenin sau Cernișevski ”ce-i de făcut ?”.

Nu sunt prea multe lucruri de făcut, să recunoaștem, poate singurul demers plauzibil ar fi să semnalăm situația așa cum este ea, sperând că binele învinge. Alte demersuri pot fi catalogate drept utopii atât de simpliste, încât îl discreditează pe cel care le emite.

Îmi asum totuși riscul acestei discreditări.

Cu ce poate fi corelată și evaluată valoarea unei opinii, în afara reperului de sănătate mintală a celui care o exprimă ?

Primul lucru care ne vine în minte este formația universitară, iar cel de al doilea, nivelul de informare. Este bine să cautăm în profilul de pe Facebook al emitentului pentru a face aceste corelații. Puzderia de universități private care au funcționat ca fabrici de diplome a avut rolul de a distorsiona astfel de puncte de reper, lucrând, de asemenea, asupra imaginii de sine a absolvenților pe care i-a transformat în mici focare de infecție axiologică.

Problema este că apare spontan fenomenul de solidarizare a semidocților, între ei existând o forță de atracție mai mare decât aceea care se produce între competenți. Prejudecata, pasiunea, conștiința îngustă ale unuia tind să se combine cu trăsăturile similare ale celuilalt, rezultând o materie atât de solidă și exceptată de la principiul cartezian al dubitativității încât cu ea pot fi sparte capete nenumărate.

Sper că un exemplu concret ar face mai transparente aceste rânduri. Ei bine, într-o postare cu privire la războiul SUA – Rusia purtat în Ucraina, am folosit două opinii despre ruși ale lui Emil Cioran, din ”Schimbarea la față a României”.

”Mai repede vor dispărea rușii de pe glob, anulați fizicește, decât să abandoneze ideea menirii lor. Atât de înrădăcinată este ea, încât pare a lua proporții cosmice, inumane”.

”Tot ce simte și gândește acest popor depășește categoriile culturii sau decade sub nivelul lor. Incapabil să înțeleagă formele juridice, realitatea statală și tot ce construiește spiritul obiectiv (în sensul lui Hegel sau Dilthey), el se mișcă într-un climat irespirabil unei conștiințe europene, pentru care simbolismul culturii este o artificialitate...naturală, acceptată, evidentă.”

Slujesc aceste comentarii cioraniene bunei înțelegeri a riscului unui război nuclear ? Semidocții au decretat că nu, deoarece Emil Cioran nu le trezește niciun interes, ei socotindu-se mult deasupra marelui sceptic.

Semidocții au vocația sclaviei și dintre ei se recrutează idioții atât de utili actualei arhitecturi a Uniunii Europene, ei fiind cei care au aplaudat-o pe Ursula von der Leyen atunci când aceasta și-a permis să amenințe poporul italian că, dacă nu vor alege ce trebuie și cum trebuie, adică cu hotărâre și fără ezitări pe neomarxiști, acest stat va putea împărtăși o soartă tristă.

Ce rost au aceste alegații ale mele ?

Cred că prin accentul pe competență și lărigirea câmpului de conștiință putem dacă nu să-i trecem în prim plan pe cei cu adevărat pregătiți să emită opinii despre problemele noastre vitale, măcar să îi solidarizăm. Incompetenții practică shaming-ul, vor să îi rușineze pe toți cei care nu aderă la atât de ușor de digerata pentru ei propagandă oficială.

Acolo unde scuipă semidocții trebuie să sărute cei cu adevărat instruiți, cei curajoși, care nu acceptă sclavia morală.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN