Menu

Conferințele de presă din fotbal seamănă cu conferințele de presă din politică

f_350_200_16777215_00_images_banner1_fc_arges_conferinte_res.jpg

 

 

 

 

 

 

În România dar și în alte țări europene, conferințele de presă din fotbal seamănă cu conferințele de presă din politică. Ba chiar am impresia că în fotbal aceste evenimente sunt chiar mai formale decât la partidele politice.

Las de o parte această paralelă și voi încerca să îmi explic de ce la o întâlnire dintre un atrenor + un jucător, pe de o parte, și ziariști, pe de altă parte, nimeni nu spune nimic nou, de fapt, nimeni nu spune nimic.

Sunt întotdeauna aceleași formule, aceleași discuții despre faptul că adversarul este valoros, mai avem lucruri de pus la punct, scorul a fost meritat (mai rar) sau nemeritat (mai des), trebuie să muncim mai mult, obiectivul nostru este clasarea pe un loc cât mai bun etc.etc.

Veți zice că așa e firesc, așa se întâmplă la toate casele, chiar la cele celebre, cîștigătoare de Champions League.

Ce vreau să spun este că în societatea noastră contemporană s-a ajuns ca între cei ce dețin puterea și cei ce nu o dețin comunicarea să fie aproape de zero.

Presa procedează funcționărește.

Ziariștii se fac că ne întreabă, ei se prefac că răspund.

Revin acum la paralela cu zona politicului, unde comunicarea formală are consecințe cu adevărat grave în comparație cu fotbalul.

Aici, întrebările sunt de multe ori prestabilite, chiar în marea democrație americană doar anumiți ziariști pot adresa întrebări. (Îmi aduc aminte că am fost pe peluza Casei Albe la o conferință de presă cu Bill Clinton, aveam acreditare, dar șansele de a pune o întrebare erau zero. Nici chiar ziariștii americani nu s-au descurcat mai bine, unul a adresat o întrebare despre Monica Lewinski, iar președintele și-a strâns hârtiile și a plecat, însoțit de Emil Constantinescu, fiindcă pe vremea lui se petrecea faza).

Am decis,după multe oscilații, să scriu acest articol pentru a sublinia o idee, anume că avem o comoară numită democrație dar o ținem ascunsă. Îngropăm talantul, cu spune Iisus într-o celebră parabolă pentru discipolii săi.

Putem să ne batem să aflăm cât mai multe despre cei care iau decizii dar nu o facem. Ziariștii s-au blazat sau nu vor să strice prietenia, ori chiar au anumite interese, iar publicul nu pune presiune, nu îi amenință pe ziariști că vor fi ignorați.

Eu nu prea mă duc la conferințele de presă deoarece atmosfera este de asemenea natură încât dacă pui o întrebare mai plină de curiozitate decât e cazul, ieși din context, devii oaia neagră, se uită toți la tine ca la un intrus.

Încă o dată spun că democrația e talantul îngropat. S-a creat moda comodității, a complicității, ca să nu zic a lașității. Stăpânii nu sunt chestionați, mulțimea se mulțumește cu firimituri.

De ce am pornit de la fotbal în această abordare ? Pentru că am dorit să mă fac mai bine înțeles, să le spun suporterilor că și șefii din fotbal, precum și cei din zona politică au tot interesul să nu intre în amănunte, ci să trateze comunicarea în mod formal. Întâmplarea face ca șefii despre care vorbesc să câștige enorm în comparație și cu ziariștii, dar mai ales cu marele public, ceea ce le conferă un ascendent pe care îl acceptăm cu toții.

Pornind de la fotbal, am vrut să atrag atenția mai ales la relația publicului cu clasa politică. Nu e un capăt de lume că suporterii nu au toate informațiile, dar e grav când contribuabilii ajung să nu mai știe decât cel mult 1% din ceea ce face clasa politică.

Voi ilustra acest articol cu o poză din fotbal, nu pentru a face pe cineva din fotbal responsabil de ceea ce se întâmplă cu comunicarea în democrație, ci pentru a vă incita la comentarii.

Lumea noastră occidentală a devenit excesiv de pasivă, trebuie să ne trezim cumva, fiindcă altminteri, peste o vreme, între o ușoară dictatură și o democrație superficială nu va mai fi nicio diferență.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN