Logo

Nutreț pentru cretini

f_350_200_16777215_00_images_banner1_corectitudine_politica.jpg

 

 

 

 

 

 

Multă lume se întreabă și nu găsește încă o explicație cu privire la insistența presei, a universităților și a rețelelor sociale din Occident în legătură cu așa-zisa corectitudine politică. Stridența și bizareria acestui demers deconcertează.

Opinia mea este că ne găsim în fața unui nou cod de comunicare pus la îndemâna maselor pentru a-și găsi o falsă împlinire și o iluzorie liniște de care au atâta nevoie cei care conduc lumea.

După ce formula ”liberte, egalite, fraternite” a fost magistral compromisă de liberalismul feroce, iar exprimări precum ”democrație”, ”stat de drept”, ”libertatea presei”, ”anticorupție”, ”drepturile omului” s-au tocit și ele în contact cu realitatea, era nevoie de un nou set de ”valori” menit să fie pus spre înverșunată folosință la dispoziția opiniei publice.

Corectitudinea politică, y compris mișcările LGBT și Black Live Matter, reprezintă un os de ros aruncat în piața publică pentru ca milioane de oameni să aibă o preocupare legată de valori, să-și macine conștiința și să nu ajungă la concluzia că ar trebui să scormonească ceva mai adânc în măruntaiele organizării oculte a societății.

Este bine să pui presa, societatea civilă și lumea academică pe o pistă greșită, obligându-le să-și bată capul cu ”părinte 1 și părinte 2”, masturbarea la vârste mici, numele bizar dat oamenilor de culoare (ca și cum dacă ești ”afro” trebuie să fi și ”american”) sexul fluid și alte asemenea futilități.

Așa-zisa corectitudine politică mai joacă un rol important, anume să îi marcheze cu semnale lingvistice pe cei deja morți din punct de vedere moral și în consecință inofensivi, precum și pe rebeli. Dintr-un foc, se împart taberele, sunt identificați inamicii, sistemul știe pe cine trebuie să marginalizeze șis ă neutralizeze.

Îi doare pe ei în cot de sexul fluid și restul formulărilor care ”ard” tratatele de psihiatrie, din moment ce deruta se întețește, oamenii privesc înfricoșați spre o salvare care nu se arată la orizont, rămân indeciși cu privire la validitatea valorilor conservatoare.

Indecizia e de aur pentru cei care nu au niciun chef să vadă mulțimile aruncând cu pietre în stil palestinian.

Pe scurt, așa-zisa corectitudine politică este, vorba cuiva, nutreț pentru cretini, o nouă limbă universală pentru cei care trebuie să rămâne surdo – muți.

O limbă în care nimeni nu poate produce sau recepta arta și cultura.

Un pandant la cancel culture.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.