Cum au trăit pe 9 Mai doi ziariști: Liviu Popescu și Gheorghe Smeoreanu
- Written by Criterii
- Category: National
Am citit pe contul de Facebook al ziaristului Liviu Popescu (Râmnicu Vâlcea Week) o însemnare despre cum petrece el ziua de 9 Mai. Mi-a plăcut și m-am gândit să scriu cum îmi petreceam eu această zi în 1982 și cum mi-o petrec în 2022.
Atrag atenția că orice interpretare idologizantă ar fi forțată, pur și simplu m-am amuzat.
Liviu Popescu:
9 mai 2022.
Fumez o țigară Marlboro, beau un pahar de Cola. Am vizionat pe internet, la un Smart tv, serialul meu preferat, canadian.
In aceasta pauza îmi planific concediul prin Europa și câteva city breakuri, funcție de venituri.
Lucrez în privat, sunt jurnalist, mă lupt pentru o societate normala, promovez un judet pentru a fi căutat de turiști.
Conduc o mașină străină, apreciez și cultură românească, salut faptul că un Drăghicescu a avut ideea imnului Europei.
Țin pumnii strânși Ucrainei în războiul lor pentru existența. Urnaresc nervos și pun presiune pe tema construcțiilor de autostrăzi care sa ne lege de restul lumii.
Discut cu Albert inclusiv despre dorința lui de a studia poate în străinătate.
Mă plictisesc discursurile false și ipocrite precum festivismele autorităților din aceasta zi, vorbe goale în limbaj de lemn, care îmi amintesc de momentele când eram pionier într-o epocă primitivă nationalist-ceausista.
Știu că mâine mă voi trezi la ora șapte pentru o noua zi de munca dintr-o săptămână, la finalul căreia voi petrece cu prietenii, la un grătar, o muzica buna.
Asta înseamnă 9 Mai. Ziua Europei, o zi pe care toți românii am visat-o acum 32 de ani. Multi au murit pentru aceasta zi.
Așa cum mor ucrainenii in Donbas. Noi am reușit. Vor reuși și ei. Și vor trai aceasta zi. De 9 Mai.
Gheorghe Smeoreanu:
9 mai, 1982
Fumez o țigară Mărășești cu filtru, beau o țuică. Am ascultat la pick – up concertul meu preferat, Numărul 1, în re major, de Brahms.
În această pauză îmi planific, fără să mă gândesc la venituri, un concediu la Sankt Petersburg, unde mă voi plimba pe Nevski Prospect, ca personajele lui Dostoievski, și voi vedea baletul Spartacus pe muzica lui Haram Haciaturian.
Sunt psiholog la o casă de copii și lupt pentru ajutorarea micuților care au probleme de vorbire.
Conduc un Oltcit, am citit tot romanul românesc, clasic și contemporan.
Nu știu cui să țin pumnii strânși, chiar dacă a început, cu sprijin american, Războiul din Liban, denumit oficial de către Israel Operațiunea Pace pentru Galileea.
Am aflat că voi primi o bursă ONU și voi studia la Paris.
Mă plictisesc discursurile marilor activiști de partid, vorbe goale, limbaj de lemn, dar știu măcar că se scoală dimineața și merg pe șantier sau în agricultură.
Mă voi trezi și eu, mâine, la 7, pentru o nouă zi de muncă în care îi voi ajuta pe copii.
Asta înseamnă 9 Mai, Ziua Independenței României, ziua când Kogălniceanu declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Mulți au murit pentru această zi.
Așa cum au murit coreenii sau vietnamezii și mor acum libenezii.
Toate țările își doresc un 9 Mai.
Gheorghe Smeoreanu:
9 Mai 2022
Fumez Dunhill, mai prost ca Snagovul de odinioară. Beau un whisky la care nu mai frisonez. Am vizionat pe Netflix filmul populist ”Sluga poporului”, cu Zelenski în rolul principal.
În această pauză îmi planific vag concediul, fiindcă nu știu la cât va ajunge inflația și cât vor costa curentul, gazul și benzina.
Conduc o mașină franțuzească fabricată în România, așadar, nici străină, nici de-a noastră. Aflu că doamna Ursula de la Bruxelles vrea să decidă pentru toți europenii în chestiuni de sănătate și război.
Sunt ziarist într-o societate în care manipularea a luat locul adevărului.
Discut cu fetița mea despre un master în străinătate și îmi spune că nici în Vest nu mai umblă câinii cu covrigi în coadă, iar în anumite universități ar fi bine să fii asiatic, cu sex fluid.
Mă voi trezi mâine, nu știu ora, fiindcă televiziunile de știri îmi iau liniștea și somnul.
Asta înseamnă 9 Mai, război hibrid, amenințări cu arma nucleară, un președinte american bizar, unul rus dus cu pluta, o Europă în picaj. Ideea că ”națiunea de sine stătătoare” le miroase unora urât, chiar dacă mulți au murit pentru asta.
Așa cum mor acum în Mariupol soldații unui detașament ciudat, considerat nu de mult terorist de către Departamentul de Stat.
Gheorghe Smeoreanu
