Elemente din istoria Ucrainei care ne pot lămuri cu privire la situația de acum

Imensa majoritate a celor care comentează pe Facebook cu privire la războiul din Ucraina ignoră istoria acestei țări. Ca să cunoști, trebuie să citești, uneori cărți sau articole grele, iar lumea nu are timp de așa ceva. Fără a învinui pe nimeni, afirm că în istoria Ucrainei se găsesc multe explicații pentru ceea ce se întâmplă în prezent. Nu intenționez să trag nicio concluzie, în plus, sunt perfect de acord că o invazie este o invazie și nu poate fi acceptată moral. Totuși, unele aspecte ale istoriei descifrează comportamentele lui Putin și Zelenski.

Trebuie să vorbim, în primul rând, despre cazaci. Într-o regiune în care atacurile tătarilor și comerțul cu sclavi au șocat memoria colectivă, cazacii au devenit eroi. Prădau, jefuiau și, ”din când în când”, vorba istoricului Serghii Plochy, de la Oxford, ”eliberau și sclavi”. În secolul al XVI- lea, acești eroi naționali proveniți din refugiați și aventurieri au devenit un ordin social distinct care solicita autorităților bani și recunoașterea unui statul special de războinici cărora munca li se părea demnă de dispreț.

Cazacii, care își petreceau timpul în misiuni de luptă spontane și într-o viață de refacere la baza din Zaporojie, s-au răsculat în mai multe rânduri pentru a primi din partea autorităților diverse privilegii. Interesant este că negociau intens cu oricine, cu polonezii, lituanienii, cu tătarii, cu turcii, cu rușii moscoviți, chiar și cu moldovenii lui Vasile Lupu, totul pentru a avea avantaj în luptă.

Cruzi și lipsiți de discernămând, cazacii lui Bogdan Hmelnițki au comis, în secolul al XVI-lea, câteva pogromuri cumplite, istoricii admițând că au ucis până la 20 de mii de evrei, distrugând așezări întregi. Una dintre consecințe a fost aceea că economia s-a prăbușit, iar țăranii, care refuzau să mai lucreze pământul, s-au declarat cazaci, observând că se trăia mai simplu cu prada de război. Căzăcimea s-a organizat în așa fel încât chiar și la nivelul unui sat existau sotnici, recte căpitani cazaci, care vămuiau munca țăranilor în numele războiului.

În mai multe rânduri, cazacii au declarat credință țarilor, așa cum a fost cazul lui Hmelnițki și a unui grup de ofițeri care au jurat să îl slujească pe țarul Alexei Romanov. Țarul a recunoscut existența Statului Căzăcesc, în care dominanți erau 60 de mii de cazaci, consemnați oficial drept pătură conducătoare.

În 1659, la Konotop, cazacii spulberă oastea Moscovei, după ce îl acuzaseră pe țar că le-a redus privilegiile și dorea să îi înregimenteze treptat ca cetățeni obișnuiți. Răzbunarea nu a întârziat mult, iar fratele hatmanului Vîhovski a fost torturat cumplit la Moscova. Declarându-se liberi, mai mult decât liberi și întortdeauna liberi, cazacilor le-a convenit întotdeauna războiul.

În 1667, diplomații polonezi și moscoviți au semnat pacea de la Andrusovo, iar Ucraina căzăcească de pe stânga Niprului a rămas sub stăpânirea Moscovei, cea de pe dreapta fluviului fiind a polonezilor.

Un hatman celebru a fost Ivan Mazepa, a cărei personalitate a fost elogiată de elita Europei, scriind despre el Voltaire, lord Byron, Hugo, Pușkin. Petru cel Mare l-a acuzat pe Mazepa și chiar a ordonat să i se confere distincția batjocoritoare a Sfântului Iuda. Planul lui Petru de integrare a Ucrainei din stânga Nistrului în imperiu a părut distrugător pentru ofițerii cazaci care astfel se trezeau înregimentați. După moartea lui Mazepa, a exiatat o Constituție căzăcească în virtutea căreia ofițerii aveau mari privilegii, iar țăranii erau șerbi pe moșiile lor. Astăzi, Ucraina se mândrește cu faptul că această Constituție este anetrioară celei americane.

Ce am făcut prin amintirea acestor date istorice ?

Practic, am sugerat că trebuie să vedem în amănunt, mult mai în amănunt, cu a evoluat relația ruso – ucrainiannă, ce au vrut unii și ce au vrut ceilalți. O cheie pentru înțelegerea situației ar fi libertatea cazacilor ca valoare supremă într-o țară de țărani slab dezvoltată.

Istoria se repetă ?

Nu am habar, doar știu că alte elemente istorice, mai apropiate de zilele noastre, ne pot face să înțelegem și mai bine situația.

Gheorghe Smeoreanu

Tweet

• Prev
• Next

Tweet