Menu

Îți renovezi baia? Iată 5 idei și produse recomandate

f_350_200_16777215_00_images_banner6_baie_renovare.jpg

 

 

 

 

 

Renovarea băii reprezintă un proiect important prin care ai ocazia să reorganizezi acest spațiu, să îi oferi un suflu nou, dar și să îi sporești gradul de confort. Dacă nu știi de unde să începi sau ai nevoie de câteva sfaturi care să te ghideze, am pregătit o mică listă cu câteva sugestii utile pentru renovarea băii.

1. Înlocuirea gresiei și faianței

Aceasta reprezintă lucrarea principală de renovare pe care ar trebui să o iei în considerare. Aplicarea de gresie și faianță nouă va schimba complet aspectul băii. De exemplu, alegerea culorilor și modelelor potrivite pot contribui la mărirea vizuală a spațiului. În plus, în cazul în care plăcile vechi sunt deteriorate, vei spori confortul băii în mod semnificativ dacă le vei înlocui.

2. Înlocuirea ferestrei

Alegerea unei ferestre termopan pentru baie este o decizie inspirată pentru a asigura confortul acestei încăperi. O fereastră termopan poate permite aerisirea controlată dacă este dotată cu un sistem performant de feronerie, cu deschidere în 4 trepte, cu ajutorul unei piese speciale numită microventilație. Astfel, poți să beneficiezi de o aerisire eficientă fără să ai de-a face cu pierderile de căldură.

Aceste pierderi pot fi evitate cu ajutorul unei astfel de ferestre deoarece ea asigură o izolare superioară. Alege ferestre cu adâncimea profilului peste 70 mm, cu 3 garnituri de izolare și cu 6 camere, cu armături realizate din oțel cu grosimea de 2 mm.

Întrucât siguranța locuinței este și ea importantă, iar fereastra din baie poate fi un punct sensibil, poți opta pentru sticla de siguranță și pentru un design opac, care să asigure intimitate. Un plus de siguranță poate fi oferit de o fereastră cu deschidere pe 6 mm (deschidere perimetrală), care este dotată cu elemente de siguranță pe toate laturile. Aceasta asigură și o ventilație superioară și poate fi deschisă fără ca acest lucru să se observe din exterior.

3. Înlocuirea obiectelor sanitare

Această etapă este, din nou, esențială în renovarea băii. Alege obiecte sanitare noi, de o calitate superioară și cu un design potrivit stilului de amenajare pe care vrei să îl abordezi. În plus, poți și să înlocuiești complet un tip de obiect sanitar cu un altul. De exemplu, dacă dorești să câștigi mai mult spațiu, poți înlocui cada cu o cabină de duș. Nu te axa numai pe utilitate, fă alegeri inedite care să îmbunătățească aspectul băii.

4. Amenajarea spațiilor de depozitare

Spațiile de depozitare sunt importante chiar și într-o baie, deoarece te ajută să eviți aglomerarea și să profiți mult mai bine de spațiul pe care îl ai la dispoziție. Așadar, nu te sfii din a introduce un mic dulăpior. Dacă totuși baia nu este chiar atât de mare, există și alte soluții la care să apelezi, precum rafturi suspendate sau o mască de chiuvetă cu sertare sau sub formă de dulap.

5. Înlocuirea corpurilor de iluminat

Doar pentru că nu îți petreci atât de mult timp în baie nu înseamnă că aceasta ar trebui neglijată când vine vorba de amenajare. Așadar, un alt aspect ce nu ar trebui neglijat sunt corpurile de iluminat. Dacă optezi pentru o baie modernă, poți completa perfect decorul cu ajutorul unor lustre minimaliste. În cazul unei băi clasice, ai o libertate ceva mai mare de alegere.

Renovarea băii reprezintă o ocazie grozavă de a fi creativ cu amenajarea în timp ce sporești în mod semnificativ confortul acestei încăperi. Optează pentru materiale durabile, de calitate, care să îți transforme complet baia într-un spațiu practic și călduros.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN