Menu

Cazul Djokovic sau Trebuie să îi respecți lui Bulă dreptul de a rămâne în bulă

f_350_200_16777215_00_images_banner1_djokovic_cruce.jpg

 

 

 

 

 

Când a izbucnit scandalul Djokovic, am scris, sun impulsul momentului, un articol în care filosofam pe tema idolatriei. Ideea era că nu trebuie să ne facem idol din nimic, nici măcar din statul de drept australian.

Am scris aceste lucruri deoarece am observat de ani buni o tendință românescă de a considera că tot ce vine din Vest este superior față de ceea ce există în Est.

Balcanii sunt Balcani, cum să fie ei superiori Australiei ? se întrebau unii comentatori. Tot ei răspundeau:

Imposibil ! Un balcanic rămâne un balcanic, un occidental este un occidental.

Această idolatrie a răsăriteanului față de apusean a fost una dintre cauzele căderii Bizanțului, dar asta are mai puțină importanță acum, bine că a căzut, nu-I așa ?

Vă rog să fiu bine înțeles. Apusul a inventat democrația și statul de drept, câtă vreme Estul a avut o înclinație masochistă pentru iubirea de ierarhie. Din momentul în care și noi, balcanicii, am înțeles conceptul separării puterilor în stat, am început să credem, cu o naivitate de școlar, că Apusul este infailibil în aplicarea regulilor democrației.

Nimeni nu e infailibil, în niciun domeniu. Între infailibilitate și idolatrie aproape că nu există nicio deosebire, iar Răsăritul ar trebui să știe asta încă din 1054, că de aceea nu are Papă.

În fine, văd că am tendința să alunec din nou spre speculație, probabil fiindcă tema te îmbie la așa ceva. Mă întorc însă la concret.

Acuzatorii lui Djokovic n-au scos o vorbă când s-a aflat că deși un tribunal putea să îi dea dreptate tenismanului, guvernul australian are dreptul să treacă peste această hotărâre și să anuleze viza omului încă o dată.

Păi, nu cumva asta arată că Balcanii sunt superiori Australiei, din moment ce pe aici, pe la noi, nici nu se pune problema ca indiferent cine să încalce o hotărâre judecătorească ?

Ce sens a mai avut procesul lui Djokovic dacă un ministru putea să infirme un tribunal ?

Kevin Rudd, fost premier australian, a zis: ''Incompetenţă totală! Ca în orice altceva. Dacă ei chiar nu l-ar fi vrut, de ce naiba i-au dat viza să zboare aici? Aceasta a fost concepută ca o strategie uriaşă de distragere a atenţiei pentru că în lumea reală oamenii nu pot fi testaţi''.

Nu știu, dar cred că nici în Iran nu se poate întâmpla așa ceva, nici în Coreea de Nord. Măcar acolo justiția e suficient de obedientă încât să se pune de acord cu puterea politică înainte de a se pronunța.

Mi se pare mai corect așa , decât să te bați cu pumnul în piept că ai edificat un stat democrat, apărător al drepturilor omului, după care să pui politicul deasupra legii.

Văzând că lumea nu reacționează, politicienii Vestului au cam înnebunit. Au luat pandemia ca pretext pentru a împinge controlul dincolo de principiile statului de drept. Se pare că a fi politician, fie în Est, fie în Vest, înseamnă ca atunci când ți se permite să ai dreptul să înnebunești puțin.

Observăm tot mai des în Occident această tendință a clasei politice superioare de a înnebuni.

În acest sens, spun, ca să nu mai lungesc discuția, că Novak Djokovic ne-a ajutat pe toți să fim mai lucizi și să nu mai facem din Vest un dumnezeu cioplit.

Ne-a ajutat, dar nu ne-a obligat.

Nimeni nu îl poate forța pe Bulă să iasă din bulă.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN