Menu

Nu cred în AUR și iată de ce…

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

 

Cred că ne este o sete de libertate și demnitate cum nu s-a mai văzut, cel puțin în timpul vieții mele. Așa cred, așa simt, că românilor a început să le cadă de pe ochi solzii propagandei și încep să vadă că alții au mai mult curaj.

Un proiect de tratat militar al Slovaciei cu SUA ce urma să fie aprobat oficial săptămâna viitoare, după care să fie promulgat de Washington, a fost blocat de procurorul general care a formulat 35 de obiecții și a recomandat respingerea. Două partide de opoziţie au avansat apoi obiecţii faţă de acord, cerând creşterea gradului de informare al populaţiei cu privire la acest tratat, aspect ignorat până acum. Partidul Sme Rodina (Suntem o familie), care face parte din coaliţia de guvernare, şi-a retras apoi aprobarea, punând sub semnul întrebării viitorul tratatului.

În Bulgaria, ministrul Apărării, Ștefan Ianev, a postat pe 21 decembrie un comentariu pe Facebook in care a estimat ca o desfășurare suplimentară de trupe NATO în țara sa ar fi nejustificată, intrucât ”o asemenea decizie nu ar fi in interesul aliaților și nici în interesul național al Bulgariei”.

În Ungaria, premierul Victor Orban continuă să...

 

Citiți continuarea articolului AICI.

 

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN