Menu

Joi, se va întâmpla ceva grav pentru omenire

f_350_200_16777215_00_images_banner1_omenire.jpg

 

 

 

 

 

 

Joi, omenirea îşi va fi consumat toate resursele planetare: "Ziua depăşirii" a revenit în acest an la nivelul din 2019, după o scurtă acalmie în 2020 asociată crizei sanitare, a avertizat ONG-ul american Global Footprint Network, citat de AFP.

Data la care omenirea începe să trăiască "pe datorie" se produce tot mai devreme: 29 decembrie în 1970, 4 noiembrie în 1980, 11 octombrie în 1990, 23 septembrie în 2000 şi 7 august în 2010.

"Cu mai mult de cinci luni înainte de sfârşitul anului, pe 29 iulie vom fi epuizat bugetul planetar al resurselor biologice pentru 2021. Dacă mai aveam nevoie de un semnal de alarmă pentru urgenţa climatică şi ecologică cu care ne confruntăm, 'Ziua Depăşirii' resurselor de pe Terra se ocupă de acest lucru", a declarat într-un comunicat publicat marţi Susan Aitken, o expertă în politologie din Glasgow, care va găzdui Conferinţa ONU pentru Schimbări Climatice (COP26) în luna noiembrie, scrie agerpres.ro.

Ce ar putea urma?

Politologul Daniel Estulin scrie în ”Proiecte globale 2045”:

”Se scot cuțitele și punctele fără întoarcere se apropie. Dacă situația continuă, vom afla în curând dacă Statele Unite și restul lumii mai trăiesc sau mor. Vom ști dacă o societate civilizată este o opțiune sau un vis irealizabil. Dacă nu este, atunci barbarii de la colț vor da năvală și vor aduce cu ei o foame uriașă.

Prima etapă va fi atunci când intreruperea sistemică va paraliza economia. Economia mondială se va opri în loc scrâșnind. Nu vor mai exista asigurări sociale, nici beneficii medicale, nici tichete de hrană pentru săraci, nici bani pentru a plăti angajații guvernului.

În câte zile, panica va crește prețurile până la cer.”

Nu intenționăm să producem panică, așa încât întrerupem aici previziunile catastofale ale lui Estulin, totuși, ca atunci când mai întâi tună în depărtări și abia apoi vine furtuna, mai notăm o știre.

Dacia a fost afectată, din nou, de criza de microcipuri care i-a lovit pe mai toţi producătorii auto din Europa. Uzina de la Mioveni şi-a suspendat activitatea luni, 26 iulie. Mai multe secţii ale uzinei de autoturisme nu au mai putut funcţiona, iar angajaţii au fost trimişi acasă.

Așadar, joi ne epuizăm resursele pentru 2021, iar până la finele anului vom trăi pe datorie față de planeta noastră.

La anul, datoria va veni și mai devreme, iar în curând, ”Ziua depășirii” va fi chiar 1 ianuarie.

Sinistru.

Desigur, o întrebare trebuie pusă, anume de ce s-a ajuns aici, iar răspunsul de bază este unul singur, anume că omenirea are lideri pe cât la lacomi, pe atât de proști, pe cât de egoiști, pe atât de inconștienți.

O dovadă ? Iat-o:

Planeta moare și noi promovăm educația sexuală la preșcolari.

Ne merităm soarta.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN