Logo

UE îndeamnă femeile să folosească tampoane reutilizabile

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

 

Pentru că în ultimele zile a făcut mult zgomot o rezoluție a Parlamentului European, votată inclusiv de Cioloș și ai lui, cu privire la dreptul bărbaților de a naște, m-am grăbit să citesc întregul raport care a stat la baza acestei decizii. Iată-mă, așadar, citind cu pixul în mână, pe parcursul întregii dimineți de duminică, numitul raport al domnului Predrag Fred Matić cu privire la faptul că "bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate".

Este clar că birocrația a atins la Bruxelles cote patologice și ar fi nevoie de un raport cu privire la dreptul parlamentarilor europeni de a înnebuni.

Raportul Martic are vreo 40 de pagini scrise cu litere mici, face cel puțin 50 de trimiteri la documente anterioare, cum ar fi rezoluții ale PE și ONU, așa încât nimeni pe lume nu ar putea să înțeleagă totul și să voteze în cunoștință de cauză.

Ceea ce nu a remarcat presa de pe la noi, fiindcă dacă ar fi făcut-o ar fi ieșit o altă discuție, este că, printre altele, domnul Matic pledează pentru încurajarea folosirii produselor pentru menstruație reutilizabile. Iată ce spune raportorul:

  

Citiți continuarea articolului AICI.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.