Menu

Scurtă scrisoare împotriva unei lungi manipulări (final)

f_350_200_16777215_00_images_banner1_manusa_neagra.jpg

 

 

 

 

 

Există oare vreo legătură pozitivă între calitatea deciziilor politic – administrative și cultura umanistă ? Dar între valoarea scrisului gazetăresc și același gen de cultură ?

Cu regret trebuie să spun că o asemenea corelație nu poate fi suficient argumentată, ori mai bine spus nu pot eu să o argumentez suficient.

Se întâmplă ca în cazul lui Dumnezeu. A priori, pare că există, așa cum au argumentat Anselm, Spinoza sau Descartes, însă pentru a avea cunoașterea Sa empirică trebuie să fii un mare și desăvârșit ascet. Ar trebui să am eu cultura unui Ioan – Aurel Pop pentru a dizerta cu succes pe acest subiect, dar nici atunci nu sunt sigur că aș avea destulă întemeiere epistemică.

Cum nu există vreo dovadă a relației despre care vorbesc, majoritatea oamenilor politici și cei mai mulți dintre gazetari nu au și nici nu se străduiesc să aibă o minimă cultură.

În virtutea imposibilității dovedirii importanței culturii generale, trebuie să acceptăm că aceasta este facultativă, dacă o ai, bine, dacă nu, iarăși bine. Partea cu adevărat proastă este că se observă apariția unui curent de gândire care vrea să taie nodul gordian și să sugereze că moștenirea culturală este rea, mai precis incorectă politic.

Pentru că orice creație culturală, de la Ghilgameș încoace nu a ținut seama de noua corectitudine politică, înseamnă că întreaga cultură va fi, mai devreme sau mai târziu, rasă de pe fața pământului. Abia atunci relația dintre politică și cultură va fi perfect rezolvată, iar gazetăria va beneficia și ea de pierderea unor lanțuri grele care o țineau legată de lectură și studiu.

Totuși, cred că pot demonstra că deși nu s-a găsit vreo corelație dintre calitatea muncii omului politic sau a gazetarului și cultura lor umanistă, cred că pot dovedi altceva, anume că e bine să te ferești de incultul care vrea să joace un rol social. Poate că activitatea lui nu este afectată de starea de incultură, dar caracterul îi este în mod sigur deformat.

Celui ce respinge cultura umanistă i se va părea că are întotdeauna dreptate, motiv pentru care acceptă democrația însă doar pentru căței. Incapabil să conceapă valori relative, trăind și acționând permanent într-un absolutism de fier, incultul taie înainte de a măsura, ceea ce îi conferă o falsă aură de eficiență.

Probabil cel mai mare handicap al incultului sau semidoctului este inaderența sa la ideal. Incapabil de a vedea idei, de a-și asuma drama lucidității, cum se exprimă Camil petrescu, incultul nu se ridică în lumea ideilor, calul său alb este mai slab decât calul negru care îl trage spre pământ, cum frumos descrie situația Platon.

Renunțând la cultura umanistă, incultul o substituie cu o cultură subterană, mângâindu-se că știe cât mai mult despre actorii politico – economici și jocurile lor de interese. În plus, acest gen de cunoaștere este aducătoare de profit, ceea ce îi crește prestigiul în fața cunoașterii livrești.

Nu întâmplător, de la o vreme, cei care formatează societatea nu mai sunt prestigioșii intelectuali, ci discreții actori ai statului subteran.

Dacă, așa cum crede Socrate în Republica, folosofii sunt cei care conștientizează că tot ceea ce știm sunt umbre pe pereții peșterii, drept pentru care ei ar fi cei mai îndreptățiți să conducă treburile cetății, problema care rămâne este că filosofii zilelor noastre sunt prizonierii unei vieți universitare neo-marxiste, discipolii de a patra generație a Școlii de la Frankfurt.

Nu l-aș nominaliza aici decât pe extrem de implicatul politic, genialul romancier Mircea Cărtărescu, iar de aiurea, pe Vargas Llosa, cap de listă al semnatarilor unei scrisori în care mari intelectuali ai lumii cerșesc în genunchi să vină mai degrabă guvernul mondial.

Este absolut necesar să precizez că trăirea creștină poate suplini cu succes cunoașterea culturală, după cum o dovedesc Părinții Bisericii despre care putem spune că tocmai distanța față de cultura greco-romană le asigură puritatea nevoinței și teologhisirii. De exemplu, Nichita Stithatul afirmă despre mentorul său Sfântul Simion Noul Teolog că se ferise de alte cărți în afară de Cartea Sfântă.

Cum unii dintre actorii politico – mediatici merg totuși la biserică, munca lor mai lasă pe pământ o umbră de umanism.

În condițiile alienării intrinseci societății moderne, singurul regulator de caractere rămâne totuși cultura, fie ea atee sau religioasă.

Feriți-vă mai ales de incultul inteligent cu mare arie de decizie sau exprimare în societate, el va sacrifica totul, va rade totul în cale în numele ideilor sale despre progres.

El nu are Ideal, ci idei fixe.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK