Menu

Dr. Remus Mihalcea: ” Oamenii au ascultat proiectele mele și mi-au spus că mă susțin”

f_350_200_16777215_00_images_banner1_mihalcea_remus_dr.jpg

 

 

 

 

 

 

- În campania electorală, mă simt util atunci când fac interviuri, e o formulă jurnalistică foarte clară, în care cititorul își poate face o impresie despre valoarea interlocutorului meu, candidat pe listele unui partid, în felul acesta aducându-mi și eu contribuția la un vot de cea mai bună calitate.

De această dată am un invitat cu totul special, spun eu, pentru că este aproape deloc controversat. Spun ”aproape”, deoarece nu există om necontroversat 100%.

Este vorba chiar despre o personalitate, despre care jurnaliștii din Argeș, care au apucat să scrie despre domnia-sa, au făcut-o într-un fel absolut elogios. Mai exact, medicul Remus Mihalcea, directorul Spitalului Colentina, căruia îi mulțumesc că a acceptat să stăm de vorbă. Aș mai adăuga că dl doctor ocupă un loc eligibil pe lista PSD Argeș pentru Camera Deputaților, locul 4.

Am multe întrebări pentru dumneavoastră, dar încep cu aceasta: ce v-a mânat către o carieră parlamentară?

Eu consider că este momentul ca cei din generația mea, colegii mei de vârstă, să facă un pas către politică – cine-și dorește – pentru a schimba lucruri. E ușor să stai pe margine, să comentezi, să-ți dai cu părerea despre alții. Dar așa nu vom reuși să implementăm standardele pe care noi ni le dorim. Cred că, în sănătate, sunt multe lucruri de schimbat, iar ele trebuie schimbate nu mâine, nu poimâine. Trebuie să începem chiar din această clipă. Asta pentru ca cei care vin din urmă să nu mai întâmpine aceleași probleme pe care eu și mulți alți colegi le-am întâmpinat.

- Dar nu e greu de lăsat meseria aceasta nobilă din mână, dle doctor?

E o alegere dificilă, dar eu sper că va merita și se vor vedea roadele, peste un anumit timp.

- Ați spus că trebuie schimbat mult, în sectorul medical. Nu sunt un specialist al domeniului, așa încât, cu toată curiozitatea vă întreb: care ar fi acele lucruri pe care, dumneavoastră, ca viitor deputat, ați putea să le schimbați? Toată lumea își dă cu părerea, dar am impresia că se creează un fel de zgomot de fond, de confuzie. Aș vrea să limpezim lucrurile: ce anume se poate face, începând de acum?

Fiind într-un moment în care noi ne luptăm cu pandemia aceasta, care, ca de obicei, ne-a luat prin surprindere, am realizat că sistemul nostru de sănătate are mari lipsuri. Începând de la infrastructură, personal, aparatură. De mâine, aș marșa pe crearea de noi posturi în specialitățile deficitare, iar pandemia ne-a arătat care sunt acestea: pneumologie, ATI, boli infecțioase, și nu în ultimul rând – epidemiologia. Aceasta din urmă este o specialitate aproape uitată, care nu este ocupată, în totalitate, la rezidențiat. Dar în astfel de momente ne dăm seama că epidemiologii sunt actorii principali, alături de pneumologi, infecționiști și de ATI-iști, în acest război.

- Și cum ar trebui să se întâmple? La prima vedere, când îmi spuneți că trebuie să avem specialiști în domeniu, mă gândesc că facultățile de medicină ar trebui să mărească numărul de locuri la aceste specialități.

Da, în primul rând. În al doilea, să fie create posturi cu aceste specialități, pe care eu le-aș numi obligatorii în toate spitalele din țară. Ca exemplu: sunt foarte multe spitale, chiar și la noi în județ, care nu au un medic epidemiolog. Ar trebui posturi scoase la concurs de la rezidențiat, pentru ca omul să-și poat alege: ”Vreau să merg la Pitești, la Spitalul Județean, sau la Spitalul Câmpulung...”. Nici DSP-ul nu are epidemiologi! Toată infrastructura direcțiilor de sănătate este văduvită de această specialitate.

Această pandemie ne va schimba viziunea. Epidemiologul va avea un rol central în construcția circuitelor în spital și în orice construcție nouă care va fi demarată în sistemul de sănătate, dar și în organizarea celor care există acum. Asta pentru a putea fi aduse la standardele actuale. Pentru că, în acest moment, 90% din circuite sunt învechite, nu mai corespund.

- Dle doctor, avem în țară o școală de epidemiologie, care să creeze specialiștii aceștia?

Categoric! Școală este! Trebuie doar să facem atractivă specialitatea. Nu e atractivă financiar, sau din cauza faptului că nu sunt resurse materiale, la nivel local, cu care să fie construite aceste circuite despre care vorbeam. Și-atunci ele nu rămân decât niște planuri pe hârtie.

Sunt și alte specialități care sunt neatractive pentru tinerii care termină rezidențiatul, dar care pot deveni atractive oferindu-le infrastructură nouă, aparatură și o casă (pentru că 80% dintre cei care termină medicina nu-și permit una; sigur, pe durata contractului pe care-l are cu spitalul). Așa reușești să-ți legi acel medic de zonă, de post. El nu va mai pleca!

Dacă nu schimbăm aceste lucruri, resursa umană va continua să migreze către Vest, care-ți oferă, în momentul de față, infrastructură și aparatură. Din punctul meu de vedere, în Argeș, singurul spital care corespunde – infrastructură, aparatură, circuite – este spitalul de la Mioveni.

- Dumneavoastră aveți în vedere ca, ajungând deputat, să faceți lobby, sau proiecte?

Doar din vorbe nu se va putea face nimic. Vor trebui scrise proiecte și duse în Parlament, să fie aprobate. Cred că asigurarea resursei medicale este problemă de siguranță națională, în acest moment, când vedem cu ce ne confruntăm. Aș lua niște măsuri urgente! Examenul de specialitate s-a susținut, dar eu cred că trebuia susținut cu luni în urmă- în mai, iunie - pentru a crea o bază de medici specialiști cu care să intrăm în lupta cu acest virus. În Argeș, ne confruntăm cu lipsa resursei umane: nu avem medici specialiști de ATI, de infecțioase, pneumologi.

- Și se poate, pe termen scurt, ameliora situația? Ce ar trebui făcut, de fapt?

Trebuie făcute solicitări către Ministerul Sănătății pentru a delega medicii - care au terminat, acum, rezidențiatul, în aceste specialități - către județul nostru. Ministerul trebuie să-ți ofere, date fiind problemele cu care ne confruntăm. Altfel, bolnavii vor fi trimiși către București. Iar Bucureștiul este blocat, nu mai face față afluxului de oameni din teritoriu.

- Se aude că va veni vaccinul, de pe la mijlocul lui decembrie. Ce se va întâmpla? Ce intuiți?

Da, e un subiect fierbinte. Noi, în Spitalul Colentina, am făcut o listă cu personalul care vrea să se vaccineze. Din 1390 de angajați, 890 au optat să o facă. Sunt și o parte care au fost infectați și prezintă anticorpi. Eu susțin vaccinarea și nu doar pe cea anticovid ci și pe cea pentru gripă.

- Nu rezist să vă întreb, că-s și eu om. Există disputa aceasta, dle doctor, ”pro” sau ”contra” vaccin. Eu nu prea o înțeleg. Eu sunt genul ”pro”, pentru că-mi spun că sunt atâtea vaccinuri, care au salvat atâtea milioane de vieți, că nici nu se pune problema! Dar sunt unii care spun că e vorba despre schimbări de ADN, de ARN, mă rog, chestiuni de genul ăsta. Până la urmă, e vreun sâmbure de adevăr în această rezervă, teamă față de vaccin?

Este normală reticența oamenilor, dat fiind că acest vaccin a fost făcut ”pe repede înainte”. Din punctul meu de vedere doar specialiștii și-ar putea exprima o părere avizată. Oricine altcineva, care nu are cunoștințe în genetică și microbiologie moleculară, vine doar cu o supoziție, cu o părere nefondată. Eu zic că este foarte important ca oamenii să asculte mesajul specialiștilor.

Și mass-media, mediul online, provoacă aceste dispute. Dar lucrurile sunt simple: virusul există! Și vedem foarte bine ce ravagii face în rândul populației. Vaccinul a ieșit, iar eu consider că, prin vaccinare, vom scădea această presiune care este, în acest moment, pe sistemul medical.

- Am înțeles. Dar, ce credeți, în România mai avem timp? Nu colapsează sistemul, până atunci?

Consider că mai avem puțin timp la dispoziție și nu e cazul să-l irosim. Sistemul face față cu greu. Suntem cu un picior în groapă! Dacă vaccinul nu va veni în timp util, nu vom mai putea face față. Sunt din ce în ce mai multe cazuri, zilnic.

- E aproape o luptă contracronometru. Trebuie să vină iute! Și, dat fiind că e vorba despre vaccinarea a milioane de oameni, credeți că se poate face suficient de rapid încât să se stopeze drumul spre catastrofă?

Eu nu sunt implicat direct în acest plan de vaccinare. Dar, din informațiile pe care le-am primit, ca manager de spital, planul de vaccinare din România este aliniat cu cel din Vest. Practic, se dorește un program liniar pentru toate țările din Europa.

- Dle doctor, de acum într-o lună de zile veți fi deputat. Medic și deputat, nu și manager la Colentina. Sunteți pregătit să vă apucați ”ca din pușcă” de proiectele legisltive despre care vorbeați mai devreme?

Categoric! Am energia necesară pentru a munci și a face aceste proiecte, fără doar și poate! Contează foarte mult să avem și o majoritate, să ne aflăm la guvernare și să putem implementa aceste proiecte. Altfel, vor rămâne la stadiul de discuții.

- Ha! Ce condiție! Într-adevăr, rezonabilă, dar nu se știe!

Trebuie să îndemnăm populația să iasă la vot, dacă sunt de acord, bineînțeles, cu programul nostru de guvernare.

- Interesant! Iată că, după 30 de minute de discuție, ați dat un răspuns de politician.

E doar un lucru evident. Foarte greu sunt acceptate ideile, din exterior.

- Mă gândesc că, în domeniul acesta, al medicinii, și al ameliorării sistemului sanitar, va fi un oarecare consens între toate forțele politice.

Sper. Pentru că e o chestiune de siguranță națională. Nu discutăm de culoare politică, de grupuri de interese. Trebuie să fie un consens între toate partidele.

- Spuneți-mi, cum ați ajuns pe lista de candidați?

Am primit propunerea de la conducerea partidului. În urma dialogului, am descoperit o echipă dispusă să schimbe lucruri și am acceptat propunerea făcută.

- Am înțeles. Comentând eu cu diverși oameni, ”chibiți” ai politicii, și spunând că lista PSD Argeș este una foarte solidă și mai interesantă ca niciodată – și datorită prezenței dvs pe listă – cineva mi-a zis: ”Da, dar acești oameni au întotdeauna – sau dacă n-au, li se pune – un schelet în dulap”. Întrebarea mea este dacă aveți vreunul sau dacă vă temeți că vi se va pune unul în dulap?

A existat o discuție și mi pare bine că-mi dați posibilitatea de a lămuri problema. Era vorba despre un aparat PCR, care nu a fost pus în funcțiune, la Spitalul Colentina, și că am preferat să închei un contract cu o firmă privată.

Spitalul Colentina a avut absolut toate serviciile externalizate – laborator, imagistică, catering, curățenie – încă din anul 2004. Contractele au fost reînnoite în noiembrie- decembrie 2018, înainte cu 4 luni ca eu să ajung manager al instituției. Sunt contracte pe 4 ani, nu m-am aplecat foarte mult asupra lor. Într-adevăr, a fost donat un aparat, la sfârșitul lunii iunie. Eu m-am internat la începutul lunii iulie, am revenit la muncă după o lună și jumătate. Am demarat procedura, care nu este una care să se realizeze într-o săptămână sau două. Spitalul Colentina nu avea în structură creat acest compartiment, laborator, spații amenajate, și nici în structura de personal nu era prinsă echipa care să lucreze în laborator. Practic, am luat-o de la zero. Acum suntem în curs de acreditare RENAR, am angajat un medic, asistente. Mai mult: aparatul era primit, dar fără extractor. Cum ar fi un motor de mașină, dar fără celelalte componente. Extractorul costă cât un aparat. Achiziția a făcut-o Primăria Capitalei, pentru a ne veni în sprijin. Ne-a cumpărat chiar două extractoare și încă un aparat PCR. Iar acum, de curând, am mai primit una aparat PCR.

Asta este istoria. Din punctul meu de vedere, s-a încercat destabilizarea conducerii spitalului.

- Dar cine face aceste lucruri? Există scenarii? Există persoane preocupate să distrugă? Sau sunt, pur și simplu, suspiciuni rezonabile?

Sunt niște grupuri de interese care doresc de mai mult timp să ajungă la conducerea spitalului. Vor avea posibilitatea, curând.

- Spuneți-mi, cum faceți față acestui gen de speculații? Vă întreb pentru că, intrând în politică, va fi și mai dificil!

Fac față pentru că eu cunosc adevărul, ca și cei din jurul meu, colaboratorii. Știu că nu am absolut nicio problemă. Practic, atâta timp cât te știi curat, n-ai de ce să ai probleme.

- Dle doctor, cum justificați înclinația dumneavostră către PSD?

Opțiunea politică e una personală a fiecărui om. Iar noi discutăm despre oameni. Repet, am acceptat propunerea PSD pentru că am găsit o echipă care dorește o schimbare. Și nu doar din vorbe, ci prin fapte. Cred că, dacă nu doreau schimbarea, listele de la cele două Camere ar fi arătat altfel, în momentul acesta. Oamenii au ascultat proiectele mele și mi-au spus că mă susțin, tocmai de aceea am acceptat, fără să stau prea mult pe gânduri.

- Credeți că veți da, așa, un soi de raport către conducerea argeșeană a partidului, vizavi de activitatea dumneavoastră parlamentară?

Mie mi se pare foarte normal să răspundem în fața partidului și, nu în ultimul rând, în fața oamenilor. Consider că toată echipa noastră mergem acolo să schimbăm ceva pentru oamenii din județ și nu numai.

- Sunteți destul de tânăr. Cum ați ajuns să conduceți cel mai mare spital? Iar acum o să fiți deputat. Eu știu că valoarea nu așteaptă numărul anilor, cum spunea un clasic al dramaturgiei franceze, dar sunteți foarte tânăr, totuși. Care e secretul?

Am muncit foarte mult, în primii 5 ani după terminarea specialității. Făceam 6-7 gărzi pe lună, la Spitalul Județean. Un lucru nu tocmai ușor. Mergeam și la Spitalul din Curtea de Argeș, și la Pediatrie. Adică în spitalele de stat care duceau lipsă de resursă în specialitatea mea. Dar, întotdeauna trebuie să existe și noroc.

- Noroc în carieră, în cazul acesta. Ați picat într-un momement foarte fericit, în care, din cauza atacurilor la care a fost supus, PSD a încercat să se reinventeze și a venit cu specialiști. Altfel, nu erați dumneavoastră pe listă, erau politicienii de meserie.

Mă bucur că cei de la centru, dar mai ales cei din Argeș, și-au dat seama de acest lucru: toată lumea trebuie să vină cu specialiști în domeniu, ei au ultimul cuvânt.

- Eu pot să certific, chiar, că cei din conducerea PSD Argeș v-au dorit pe listă cu toată bucuria.

Spuneți-mi, dle doctor, medicii aflați atât de aproape de moarte, rămân materialiști? Sigur, medicina are un principiu materialist în spate. Întrebarea este câtă spiritualitate, câtă credință apare, în astfel de situații?

Fără încredere în Dumnezeu, fără ajutorul, sprijinul Său, nu reușim, consider eu, în această luptă.

În toată această perioadă, corpul medical a luptat fără frică. La Colentina a fost o unitate desăvârșită! Am avut nopți când, din cauza numărului mare de cazuri, medicii de gardă era depășiți, pe anumite secții. Și veneau colegii de acasă – medici, asistente, infirmiere – pentru a se ajuta.

Dle doctor, vă mulțumesc foarte mult! Vă doresc succes și să știți că, în mod sigur, noi, jurnaliștii, ne vom uita permanent la dumneavoastră să vedem ce faceți. Pentru că ne-am speriat și știm că sistemul medical din România are nevoie de o schimbare.

Interviu de Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK