Dovada că e ceva putred cu diploma deputatului Ionuț Moșteanu
- Written by Criterii
- Category: National
Dl Marcel Rădulescu, cetățean din Argeș, a solicitat insistent să vadă diploma universitară a deputatului Ionuț Moșteanu, amenințând că, în caz contrar, va intra în greva foamei.
Deputatul l-a chemat la sediul USR și i-a arătat dlui Rădulescu o diplomă de la Universitatea Bioterra aferentă unor studii încheiate în 2015. Diploma avea ca dată a eliberării anul 2018.
Problema este nu că Bioterra ar fi avut ori nu dreptul să elibereze diplome de licență, ci faptul că în 2015 dl Moșteanu a fost secretar de stat în Guvernul Cioloș.
A prezentat la angajare diploma de licență ? Pe aceasta, cea văzută de dl Rădulescu, nu, deoarece ea a fost eliberată 3 ani mai târziu.
Ciudat, iar întrebarea care se pune este de ce deputatul Moșteanu nu l-a lăsat pe dl Rădulescu să filmeze sau să facă fotografii.
Ceva e putred în Danemarca.
Iată modul funambulesc în care Ionuț Moșteanu descrie angajarea sa la Guvern:
” Activitatea in Guvernul Ciolos
Pe valul de furie amestecata cu optimism din noiembrie – decembrie i-am scris ministrului transporturilor Dan Costescu ca vreau sa ajut si eu; era singurul ministru pe care il cunosteam (avem un hobby comun). In decembrie m-a chemat, am vorbit 30 min si a doua zi am venit la treaba ca si consilier al ministrului. La firma a ramas un om super bun si loyal, Andrei. Primul task a fost sa ma ocup de partea de planificare si monitorizare a proiectelor mari. Treaba la care am muncit mult dar nu a iesit; oamenii din companii fugeau de transparenta pe care o impunea procesul de lucru dezvoltat de mine. Partea buna a primei luni a fost ca am ars curba de invatare foarte repede lucrand cu toate companiile mari si cu toate departamentele. Reflexele bune de business si intelegerea rapida a problemelor mi-au adus din ce in ce mai multe task-uri; expunerea pe care am avut-o in primele luni la Cancelarie a facut ca la sfarsitul lui mai sa fiu numit secretar de stat pe naval si aerian.
Ce cred ca am facut bine – principalele realizari:
Tarom: din pozitia de membru interior al CA-ului am reusit sa demit, dupa multa munca si in ciuda multor presiuni, directorii dezastruosi de la Tarom. Apoi m-am luptat sa avem on board 4 directori noi care nu au mai lucrat la stat. De-atunci am dus o munca la baioneta pentru fiecare pas pe care am reusit sa-l facem – reorganizare, decizii privind flota
Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti: am cerut Consiliului de Administratie analizarea activitatii directorului. In urma analizei directorul a fost demis si am protejat CA-ul de presiunile pentru numirea interimatului astfel incat au putut numi pe unul din ei, un profesionist onest care a rezolvat rapid probleme si a relansat proiectele blocate.”
Te doare mintea și rămâi mut.
Gheorghe Smeoreanu